Primăria Sectorului 2 a decis interzicerea comercializării băuturilor alcoolice, miercuri, între orele 17.00 şi 23.00, în zona Arenei Naţionale, care va găzdui partida amicală din echipele naţionale ale României şi Uruguayului, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Măsura a fost adoptată la solicitarea Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi se aplică aplică tuturor agenţilor economici care comercializează băuturi alcoolice în perimetrul delimitat de următoarele şapte artere de circulaţie aflate în jurul stadionului: Piaţa Eudoxiu Hurmuzache, Şoseaua Mihai Bravu, Strada Vatra Luminoasă, Bulevardul Pierre de Coubertin, Şoseaua Pantelimon, Bulevardul Chişinău şi Bulevardul Basarabia.
De la dispoziţia edilului sectorului 2, Neculai Onţanu, sunt exceptate "unităţile de alimentaţie publică care au şi funcţiuni de cazare turistică şi cele care au aranjamente privind organizarea unor evenimente stabilite anterior, respectiv nunţi, botezuri, aniversări de zile festive etc."
Poliţia Locală a Primăriei Sectorului 2 va verifica respectarea acestei măsuri, iar cei găsiţi în neregulă vor fi sancţionaţi cu amenzi contravenţionale cuprinse între 500 şi 1500 lei şi suspendarea funcţionării spaţiului comercial între 10 şi 30 de zile.
Prima reprezentativă a României întâlneşte, miercuri, de la ora 20.30, pe Arena Naţională din Bucureşti, selecţionata Uruguayului, într-o partidă amicală.
Primăria Sectorului 2 a decis interzicerea comercializării băuturilor alcoolice, miercuri, între orele 17.00 şi 23.00, în zona Arenei Naţionale, care va găzdui partida amicală din echipele naţionale ale României şi Uruguayului, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Măsura a fost adoptată la solicitarea Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi se aplică aplică tuturor agenţilor economici care comercializează băuturi alcoo