Actorul francez Jean Dujardin a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru prestaţia din filmul "The Artist", iar Meryl Streep a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru interpretarea lui Margaret Thatcher, în " The Iron Lady la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii.
Posibilitatea majorării resurselor Fondului Monetar Internaţional depinde de respectarea angajamentelor Uniunii Europene privind întărirea mecanismului de protecţie împotriva răspândirii crizei datoriilor publice în zona euro, se arată într-un comunicat publicat la sfârşitul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe din G20, grupul statelor bogate şi emergente.
Parlamentarii USL ar trebui să boicoteze mesajul pe care vrea preşedintele Traian Băsescu să-l transmită Legislativului Iată ce spune la RFI liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. El consideră că şeful statului face un "joc periodic", dar că în realitate nu mai are nimic de comunicat. Jurnal RFI cu Lea Berzuc
Actorul francez Jean Dujardin a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru prestaţia din filmul "The Artist", iar Meryl Streep a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru interpretarea lui Margaret Thatcher, în " The Iron Lady la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii.
Posibilitatea majorării resurselor Fondului Monetar Internaţional depinde de respectarea angajamentelor Uniunii Europene privind întărirea mecanismului de protecţie împotriva răspândirii crizei datoriilor publice în zona euro, se arată într-un comunicat publicat la sfârşitul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe din G20, grupul statelor bogate şi emergente.
Parlamentarii USL ar trebui să boicoteze mesajul pe care vrea preşedintele Traian Băsescu să-l transmită Legislativulu