Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centru privat de transplant hepatic şi renal la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 27 februarie 2012 ·

Centru privat de transplant hepatic şi renal la Spitalul Sfântul Constantin Braşov. Acesta este proiectul pe care doresc să-l realizeze medicii specialişti din cadrul spitalului privat, în colaborare cu Spitalul Florence Nightingale Istanbul. Proiectul a fost lansat la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul Simpozionului de transplant hepatic desfăşurat la Hotel Aro Palace Braşov şi organizat de spitalul braşovean.

În momentul de faţă, singurul centru în care se efectuează transplant hepatic în România este Institutul Clinic Fundeni, iar transplantul renal se face numai la Bucureşti şi la Cluj. Spitalul Sf. Constantin ar fi primul spital privat în care să se implementeze un astfel de program. „La un an de la inaugurarea spitalului, ne exprimăm dorinţa de a investi cât se poate de serios în acest proiect. Ne bucurăm de susţinerea prof. dr. Yaman Tokat (de la Spitalul Florence Nightingale Istanbul - n.red.) şi a d-nei dr. Isabelle Morard (hepatolog, şef adjunct al Departamentului de Transplant Hepatic al Spitalului Universitar Geneva – n. red.), sperăm că ne va susţine şi prof. dr. Irinel Popescu (director al Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni - n. red.). Anul acesta ne vom antrena echipele, chirurgii şi anesteziştii noştri vor pleca la Istanbul, Geneva şi Bucureşti, iar specialiştii de acolo vor veni de asemenea la Spitalul Sf. Constantin pentru a ne ajuta. Alături de transplantul hepatic pentru care ne pregătim, speram să demarăm anul acesta şi transplantul renal”, ne-a declarat dr. Bogdan Angheloiu, managerul general al Spitalului Sf. Constantin.

Prof. dr. Irinel Popescu, prezent la simpozion, alături de cei doi medici de renume menţionaţi anterior, din Istanbul şi Geneva, a declarat în încheierea simpozionului că se bucură pentru iniţiativa de la Braşov şi recomandă şi punerea la punct a unui program p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum 20 minute
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 51 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a murit vineri după ce s-a aruncat în faţa unui tren de metrou într-o staţie din Sectorul 3 al Capitalei

Ziarul Financiar acum 32 minute
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 5:20, când trenul intra în staţie. Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au fost alertaţi imediat. La faţa locului au intervenit rapid echipaje de poliţie, pompieri de la ISU-BIF şi

România riscă suspendarea fondurilor europene. Este singura țară care nu a trimis raportul privind reducerea deficitului

Adevarul acum 2 ore
România nu a trimis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, pe care trebuia să îl trimită până la data de 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe 7 ani, a transmis Comisia Europeană pent

COMVEX SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție proiectare și livrare celule de depozitare și echipamente de manipulare a cerealelor

Ziua Constanta acum 2 ore
SC COMVEX SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție proiectare și livrare celule de depozitare și echipamente de manipulare a cerealelor în cadrul proiectului „Sporirea capacității de depozitare prin realizarea a 5 (ci

Doliu în fotbalul românesc. FCSB a anunțat moartea medicului Radu Paligora, la doar 50 de ani

Adevarul acum o ora
FCSB joacă astăzi ultimul meci din campionat, cu CFR Cluj, iar cele două echipe au motive de tristețe: Radu Paligora, medicul care a activat la ambele formații, a decedat după o lungă perioadă de luptă cu o boală gravă.

ANALIZĂ: Marile oraşe din România investesc, în total, peste 30 milioane euro în infrastructura de colectare a deşeurilor

News.ro acum 37 minute
Marile oraşe din România investesc, în total, peste 30 milioane euro în infrastructura de colectare a deşeurilor. Braşov, Iaşi şi Cluj-Napoca sunt în topul oraşelor cu cele mai mari investiţii în infrastructura de colectare separată a deşeurilor, po

Netanyahu acuză liderii Marii Britanii, Franţei şi Canadei că „încurajează Hamas”

News.ro acum 20 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a acuzat pe Keir Starmer, Emmanuel Macron şi Mark Carney că „încurajează Hamas”, după ce aceştia au cerut încetarea ofensivei militare israeliene şi ridicarea restricţiilor asupra ajutorului umanitar în Gaza,

Temperaturi ridicate la început de iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale la începutul lunii iunie, în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei pe patru săptămâni emise de Administrația Națională de Meteorologie. Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025 Valori

Medicii INML au terminat expertiza toxicologică în cazul morții lui Andrei VERSACE. Rezultatul complică și mai mult ancheta procurorilor

Gandul acum 4 ore
Expertiza toxicologică în cazul morții lui Andrei Pârvan, zis Versace sau „Regele fițelor”, a fost finalizată de medicii Institutului Național de Medicină Legală (INML). Dacă prima ipoteză a autorităților a fost aceea că bărbatul a murit din cauza u

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/29°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

20°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

17°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°