Unul dintre principiile fundamentale ale oricărui sistem juridic funcţional este să nu minţi în declaraţii şi să nu falsifici documentele solicitate de justiţie pentru că vei fi pedepsit cu închisoarea. Încălcarea jurământului de a spune adevărul este mărturie mincinoasă, iar falsificarea documentelor oficiale este atât mărturie falsă, cât şi fraudă. Acestea sunt infracţiuni grave, însă nu sunt sancţionate corespunzător dacă acuzatul face parte din inima sistemului financiar din SUA, ci din contră, se pare că indivizii cheie sunt foarte bine recompensaţi pentru infracţiunile lor, scrie Simon Johnson, fost economist-şef al FMI, într-o opinie publicată pe site-ul project-syndiacte.org.
Acordul recent prin care cinci bănci importante au obţinut de la autorităţile americane "iertare" pentru efectuarea unor executări silite frauduloase pe baza creditelor ipotecare echivalează cu o compromitere totală a industriei financiare.
În primul rând, nu au fost efectuate urmăriri penale serioase, ceea ce înseamnă că nimeni nu va fi acuzat de delict şi nimeni nu va plăti cu închisoarea. În ceea ce priveşte stimulentele materiale ale directorilor executivi, acestea sunt singurele care contează. Chiar şi terminologia folosită în discuţie este greşită. Dennis Kelleher, un avocat cu experienţă atât în sectorul privat, cât şi în cel public, spune lucrurilor pe nume: "robo-signing-ul" (angajaţii băncilor semnează acordarea de credite ipotecare fără a citi documentele) este un comportament sistematic, criminal şi fraudulos, echivalent cu minciuna, înşelăciunea şi furtul.
În al doilea rând, sancţiunile civile - o formă de amendă - sunt foarte mici comparativ cu mărimea băncilor implicate.
În al treilea rând, amenzile sunt plătite de acţionarii companiilor, nu de directorii executivi sau de membrii consiliului de administraţie, care sunt protejaţi prin contractele de
