Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BIG BROTHER Costea e alt om! E decis să salveze investiţia de 1.4 milioane făcută de Gigi Becali în "Nilă"

Publicat in Pro Sport, luni 27 februarie 2012 · ·

"În 2012 veţi vedea un nou Florin Costea", a spus Ilie Stan la finalul lui 2011. Iar primele luni din acest an par să-i dea dreptate. Florin a revenit la forma fizică optimă, arată mare poftă de joc şi, de curând, a fost numit al doilea căpitan al Stelei. În plus, "Cioară" vrea să îl ajute şi pe fratele său, Mihai, să revină în prima echipă, semn că rolurile s-au inversat faţă de momentul când cei doi au semnat cu Steaua.

Primul care a ajuns la Steaua a fost Mihai. Atacantul şi-a început în forţă aventura la Steaua, cu goluri şi faze spectaculoase care l-au apropiat rapid de fani şi de Gigi Becali. În tot acest timp, Florin Costea prindea echipa tot mai greu. Surplusul de kilograme şi lipsa pregătirii fizice l-au ţinut departe pe Florin de unsprezecele Stelei. Mai mult, la un moment dat, Becali a vrut să-l dea gratis pe acesta la Vaslui. Treptat, Mihai a intrat într-un con de umbră, totul degenerând după eşecul Stelei la Piatra Neamţ (0-1), când jucătorul a fost chiar scuipat de fani.

"Cantonamentele din Antalya şi Poiana Braşov au fost decisive pentru integrarea lui Florin. Surprinzător sau nu, acum este prieten cu jucătorii şi şi-a schimbat atitudinea total când a văzut că doar aşa este acceptat de grup", ne-a dezvăluit un membru al staff-ului. Unul dintre personajele importante în transformarea lui Florin este portughezul Geraldo. Cei doi au purtat mai multe discuţii în Turcia, iar fundaşul central a încercat să îl facă pe "Cioară" să înţeleagă ce ar trebui să schimbe în comportamentul său pentru a avea rezultate.

Vrea să-l călească pe "Nilă"

Fratele cel mare încearcă să îl facă şi pe Mihai Costea să adopte aceeaşi atitudine. "Nilă" suferă din cauza gesturilor pe care le-a făcut împotriva fanilor în tur, dar şi pentru că a ieşit din graţiile patronului, principalul său protector din prima parte a competiţiei.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 27 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°