Sute de copii au rămas fără părinți în urma conflictului armat de acum două decenii. Astăzi sunt mari. Și-au întemeiat propriile familii şi se roagă ca urmașii lor să crească în pace. Lipsiţi de copilărie, orfanii se plâng că statul a uitat de ei chiar din primii ani după tragedia prin care au trecut.

Alina Balaban din Căuşeni are 27 de ani. Îşi aminteşte în cele mai mici detalii ultimele zile petrecute alături de tatăl ei, Anatol. Când auzeau poarta, ea şi sora ei mai mică, de doar doi anişori, ieşeau iute din casă şi-i săreau în braţe direct de pe prag. El le prindea pe amândouă şi le învârtea până ameţeau cu toţi. În iunie 1992, tatăl a plecat ca voluntar pe frontul din Tighina.

„La despărţire ne-a spus că va lipsi doar două săptămâni. Nu ştiam că se duce la război. Mama ne-a povestit mai târziu că a fost atacat când se afla într-o clădire cu nouă etaje din Bender. A fost grav rănit. L-au adus la Căuşeni mai mult mort decât viu. Apoi a fost transportat la Chişinău, dar medicii n-au reuşit să-l salveze. Avea corpul plin cu schije", povesteşte Alina.

Click aici să vezi prima GALERIE FOTO!

Îşi aminteşte bine ziua în care tatăl ei a fost adus acasă în sicriu. „Nu înţelegeam de ce s-a adunat atâta lume şi toţi plângeau. Mai ales mama. Speram că tata doarme adânc şi se va trezi. Când am ajuns lângă groapă am înţeles că de acolo chiar nu avea cum să iasă. Plângeam şi eu", mărturiseşte tânăra, răvăşită şi azi de emoţii.

GALERIE FOTO Capcanele negocierilor în problema transnistreană

De atunci au trecut 20 de ani. Cele două surori au făcut facultatea. Cea mică a plecat în SUA, iar Alina a revenit la baştină. Mama lor, Vera, nu s-a recăsătorit. A fost contabilă la Primărie, iar de trei ani lucrează în Italia.

„Nu aveam nevoie de ajutoare. Îl voiam doar pe tata în viaţă alături de noi." - Alina Balaban, contabilă @N