Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii au nevoie de atenţie, mai mult decât de un cadou

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 27 februarie 2012 ·

Atenţia părinţilor prea ocupaţi, îndreptată spre copilul lor chiar şi puţin timp, contribuie la dezvoltarea psihică armonioasă a acestuia, copilul neavând senzaţia că nu este prea important pentru părintele său.

Psihologii recomandă părinţilor să petreacă cât mai mult timp cu putinţă alături de copilul lor, pentru că obiectele materiale nu pot substitui dragostea şi atenţia. „Uneori se întâmplă ca adulţii să fie în preajma copiilor lor ore, zile sau săptămâni, dar să nu petreacă nici cinci minute de timp de calitate cu copiii lor. Cheia pentru a avea o bună relaţie cu copiii noştri este să petrecem perioade de timp scurte dar frecvente cu aceştia, făcând activităţi alese de copii sau pe placul acestora. Sunt frecvente situaţiile în care un copil doreşte să îi arate părintelui ce a desenat, jocul pe care l-a finalizat sau să îi povestească o experienţă de la grădiniţă, din parc sau de la locul de joacă. Aceste momente reprezintă de fapt ocaziile perfecte pentru părinţi să îi acorde atenţie de calitate copilului, care este pregătit, dornic şi nerăbdător să interacţioneze”, a precizat Diana Stănculeanu, psiholog la Organizaţia Salvaţi Copiii.

Psihologul a subliniat că perioadele scurte, dar frecvente în care este acordată atenţie deplină copilului au un foarte mare potenţial de întărire a relaţiei de afecţiune cu copilul, care învaţă că părintele este accesibil, abordabil, afectuos şi interesat de el.

Viaţa profesională nu trebuie să afecteze relaţia cu copiii

Unii părinţi consideră că un cadou scump sau o vacanţă anuală atent planificată îi vor lăsa intactă copilului convingerea că el este cel mai important din viaţa lor, însă în realitate copiii nu înţeleg justificările raţionale ale lipsei părinţilor şi nici nu pot fi consolaţi cu cadouri care să suplinească această absenţă. „În timp însă se pot obişnui cu ele şi ajungem să avem în casele

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 6 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 25 minute
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 43 minute
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Acţiune de numărare a persoanelor fără adăpost în Capitală. Iniţiativa se desfăşoară în 35 de oraşe europene

HotNews acum o ora
O acţiune care vizează numărarea persoanelor fără adăpost din Capitală se va desfăşura în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) într-o postare pe Facebook. Iniţiativa „Hom

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 4 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 21 minute
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Un al doilea cutremur puternic loveşte sudul Filipinelor, după ce primul a provocat moartea a cel puţin 6 persoane

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoa

VIDEO Un al doilea cutremur puternic lovește Filipine, la doar câteva ore după cel de 7,4 grade

HotNews acum 2 ore
Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoane, declanşând alunecări de teren şi determinând e

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°