Cartierul Rahova. Un bloc confort III, reabilitat termic, în care miroase a zeamă de varză şi a subsol. Mama lui Alexandru ne aşteaptă. "Trebuia să veniţi acum 15 ani." În vara lui ’97 i-a dispărut băiatul şi de atunci nu mai ştie nimic despre el. De ani de zile, nici nu s-a mai întrebat. Stă pe canapeaua din sufragerie, cu umerii plecaţi, iar icoanele uriaşe atârnate pe pereţi parcă îi apasă în ceafă. Şi-n vorbele pe care le spune repede, dintr-o suflare, ca să nu le uite. "Îngerul Domnului mi-a apărut în vis şi m-a dus unde este acum. Într-o ţară cu negri. Acolo e Gabriel." Al doilea băiat al ei. Gabriel e la şcoală acum, învaţă în clasa a IV-a. Pe dispărut îl cheamă Alexandru. Îi încurcă şi-i amestecă, de parcă unul l-ar fi înlocuit pe celălalt. Ne arată fotografia lui Gabriel, născut la 4 ani după dispariţia fratelui lui mai mare. "Seamănă mult cu Alexandru, nu?", e convinsă mama. Foarte puţin. Însă primul ei născut nu mai e azi decât un nume propriu şi-un subiect de conversaţie. "Plângeam şi mă rugam, iar îngerul Domnului mă ducea în peşteri, unde el era ţinut şi bătut." De pe pereţi, ne ascultă atenţi Ioan Botezătorul, Iisus cu apa Iordanului şiroindu-I pe chip, Maica Domnului cu pruncul în braţe.
Trecut şters
Alexandru a dispărut de acasă într-o zi din vara anului 1997. Era un copil descurcăreţ şi ascultător, spune mama. "Mai făcea şi năzbâtii?" "Făcea, ca orice copil. Odată, mi-aduc aminte, era micuţ şi m-a încuiat pe balcon. M-am speriat, mă gândeam ce prostii poate să facă el, singur în casă. Dar, până la urmă, mi-a deschis uşa. I-am dat şi-o mamă de bătaie atunci!" "Câţi ani avea?" "3 ani." "Şi ce înseamnă «mamă de bătaie»?" "La fund, câteva palme." "Îl mai atingeaţi?" "Nu-l băteam tare. Dar copilul trebuie să-şi ştie părinţii de frică!" Urmează o discuţie despre frică, respect, traumele sufleteşti ale copilului bătut – fie şi
