Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetătorii britanici folosesc peste 2.600 de maimuţe anual, în experimentele lor

Publicat in Gandul, luni 27 februarie 2012 ·

Cercetătorii britanici au supus, anul trecut, un număr de 2.600 de maimuţe unor experimente "frivole", scrie Daily Mail.

Spre exemplu, mai multe primate din Edinburgh au fost hrănite cu chimicale toxice, pentru a se observa efectul asupra organelor sexuale a fetuşilor lor, se arată într-un raport al Uniunii britanice pentru abolirea vivisecţiei (disecarea unui animal viu, în scopuri experimentale).

Într-un alt experiment, cercetătorii au deschis cutia craniană a două maimuţe şi le-au pus să se uite timp de cinci zile la televizor, pentru a observa dacă imaginile care rămân pe retină se formează în creier sau în ochi.

Daily Mail scrie că Marea Britanie realizează cel mai mare număr de experimente din UE, majoritatea în domeniul medical. Criticii spun, însă, că multe dintre aceste teste chinuitoare au concluzii inutile, care nu pot fi aplicate pentru progresul ştiinţei.

Conform unui studiu guvernamental, Marea Britanie a importat, în 2008 şi 2009, în jur de 5.000 de maimuţe din specii mai puţin evoluate, cum ar fi macaci. De atunci, încă 2.000 de astfel de primate au ajuns în Albion, mai notează Daily Mail.

În ciuda criticilor, oamenii de ştiinţă spun că studiul pe maimuţe este "esenţial". "Există cazuri în care numai experimentând pe primate se pot obţine concluzii bune din punct de vedere ştiinţific. Spre exemplu, vaccinul contra poliomielitei nu ar fi existat dacă nu era testat pe maimuţe. Eu cred că beneficiile aduse rasei umane depăşesc suferinţele maimuţelor", spune profesorul David Morton.

Cercetătorii britanici au supus, anul trecut, un număr de 2.600 de maimuţe unor experimente "frivole", scrie Daily Mail.

Spre exemplu, mai multe primate din Edinburgh au fost hrănite cu chimicale toxice, pentru a se observa efectul asupra organelor sexuale a fetuşilor lor, se arată într-un raport al Uniunii britanice pentru abolire

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele României, Nicușor Dan, îl numește pe profesorul Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 22 minute
Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani. Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți, 8 iulie 2025, decretul de numire a lui Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar la Facultatea de Științe Politic

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 39 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 52 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Timişoara: Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată, unde a slujit Laszlo Tokes

News.ro acum 9 minute
Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta. „La data de 8 iulie 2025, în jurul orei 00:25, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°