Iată că predicţiile care îl dădeau favorit al Oscarurilor pe „The Artist", peliculă ce aduce un omagiu cinematografului hollywoodian din epoca sa mută, s-au dovedit întemeiate. Pelicula franţuzească semnată de Michel Hazanavicius a luat cele mai importante statuete aurite decernate de Academia Americană de Film.
Francezul cu rădăcini baltice, Michel Hazanavicius, a înhăţat de la prima nominalizare premiul de regie, motiv pentru care veteranii Hollywoodului, care stau la coadă de ani buni, au de ce să-l invidieze. Într-un discurs emoţionant ţinut într-o engleză cu un dulce accent franţuzesc, el le-a mulţumit tuturor colaboratorilor săi, în frunte cu patrupedul din distribuţie, căţelul Uggie, care ar fi meritat şi el o nominalizare dacă ar fi existat o categorie corespunzătoare. Uggie ar avea de ce să fie supărat pe americani că nu s-au gândit şi la drepturile animalelor, atâta timp cât la Festivalul de la Cannes s-a creat un premiu special pentru el intitulat Palme Dog. Poate de aceea, atunci când a fost cocoţat pe scenă împreună cu restul echipei, a stat mai mult cu fundul la sală, arâtându-şi astfel indignarea pentru că a fost discriminat.
Jean Dujardin a luat şi el premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru starul de filme mute George Valentin (un fel de Rudolph Valentino ceva mai înalt). „Dacă personajul meu ar fi putut vorbi ar fi spus: „C'est genial! Mersi!", a spus el, făcând şi declaraţia de dragoste regulamentară către soţia din dotare, căreia i-a zis însă „I love you", în loc de „je t'aime." „The Artist" a mai primit şi Oscarul pentru coloana sonoră, lucru interesant pentru un film mut, dar asta pentru că el nu este mut în înţelesul strict al cuvântului. Personajele nu se aud, mai puţin câinele Uggie, care latră răsunător, dar povestea este însoţită de o muzică sublimă şi de o serie de alte zgomote care creează „ambianţa„, cum