Probabil vă întrebaţi de ce l-am descris ca fiind “altfel decât se permite”. Pentru că în puţinul timp în care am schimbat câteva vorbe înainte de acest concert, am descoperit în el un om deschis la toate… are curajul să fie altfel decât se permite şi să devină “un făcător de cultură” pentru desfătarea şi instruirea publicului, are curaj să fie acel spirit liber, viu, care ne animă, care ne salvează “împotriva prostiei revărsate”.

Reporter: Eşti un om cu o energie debordantă, cu o atitudine liberală. De unde atâta energie?

Adi Despot: Sunt un spirit profund balcanic, pe cât de rebel şi dinamic pe scenă, pe-atât de idealist şi sensibil la sentimente.

Rep.: În viziunea ta, cum a evoluat sau cum a involuat muzica românească?

Adi: Industria muzicală românească este falimentară. Bazele industriei muzicale au fost puse de nişte oameni care nu aveau absolut nimic în comun cu muzica. Ei erau nişte oameni care vroiau să investească în ceva. Şi au investit în muzică. Şi au încercat să vândă muzica după normele lor. Au încercat să vândă muzica prin “tunuri”. În prezent nu se mai vând albume absolut deloc, iar patronii probabil, chiar şi în timpul acestui interviu, se gândesc să-şi recanalizeze domeniul de investiţii.

Rep.: Ca de la unul dintre „părinţii fondatori”, poate cineva ar aştepta să ai o atitudine mai blândă. Sentinţa ta cam şochează, unora le poate părea chiar nedreaptă.

Adi: Nu e vorba de nedreptate aici, ci de fapte. Industria muzicală românească s-a înfiinţat undeva prin ’92. Dar de mulţi ani încoace, unui consumator de muzică i s-a prezentat muzica românească prin intermediul bustului domnişoarelor. Îmi doresc să-i găsesc pe toţi producătorii de discuri din România undeva vânzând mici, cu grătare.

Rep.: Ca să mă întorc la titlul acestui interviu, nu vezi nici o ieşire pentru salvarea domeniului numit “muzică”?

Adi: