Judeţul Giurgiu, prin Consiliul Judeţean, în calitate de beneficiar, va finaliza, la data de 16 martie, proiectul „Managementul gestiunii drumurilor în regiunea transfrontalieră Giurgiu – Ruse – O strategie de succes” implementat în baza unui contract de finanţare semnat cu Ministerul Dezvoltării Rurale şi Turismului.
Alături de CJ, parteneri în proiect au mai fost Prefectura Ruse şi Universitatea „Anghel Kâncev” din Ruse.
Durata proiectului a fost de 18 luni, demarând la data de 16 septembrie 2009. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 1,444 milioane euro, din care Consiliului Judeţean i-a revenit suma de 1,098 milioane euro, restul fiind împărţită între cei doi parteneri bulgari.
Iniţial, proiectul şi-a propus realizarea unui studiu comun privind infrastructura rutieră din regiunea transfrontalieră Giurgiu – Ruse, realizarea unei soluţii GIS geospaţiale comune pentru gestiunea căilor de transport rutier, realizarea unei hărţi digitale a drumurilor din regiunea transfrontalieră pe care se vor pune informaţii ce privesc starea de viabilitate a drumurilor, lucrări în curs de executare, situaţia podurilor, semnalizare şi indicatoare rutiere, crearea unui suport informatic de accesare a informaţiilor de importanţă publică de tip one-stop prin instalarea a două infochioşcuri în vama Giurgiu şi în vama Ruse.
Harta digitală poate fi accesată în vamă, la cele două infochioşcuri, prin internet, prin intermediul paginilor web ale instituţiilor angrenate în proiect.