O femeie din localitatea arădeană Vladimirescu intenționează cu orice preț să intre în Cartea Recordurilor cu cel mai lung șnur de mărțișor, la care a lucrat aproape un an.
Maria Aiftincăi are 61 de ani şi la sfârșitul acestei săptămâni și-a expus șnurul la Târgul Mărțișorului, organizat la București. Și nu este pentru prima oară când arădeanca reușește să impresioneze. Anul trecu, femeia a realizat un şnur lung de 10 metri, cu 366 de noduri şi l-a prezentat la un târg de tradiţii din Capitală.
Deoarece s-a bucurat de succes, Maria Aiftincăi a decis să facă unul şi mai mare, de trei kilometri, care să fie cel mai lung din lume.
„Prima dată am făcut un kilometru, crezând că, doar, doar, vom intra în Cartea Recordurilor. Apoi am făcut doi kilometri. Acum a făcut trei kilometri. L-am făcut ghem, ca să pot ajunge cu el la Bucureşti. Cântăreşte 10 kilograme. Vreau să intru în Cartea Recordurilor cu cel mai lung mărţişor din lume”, a spus Maria Aiftincăi.
Deși mai multe persoane s-au arătat interesate să îi cumpere realizarea, Maria spune că nu dorește să îl vândă, cel puțin până când reprezentanţii Cărţii Recordurilor nu îi vor recunoaşte realizarea.