Cum m-am angajat şi prima ştire. \"Bulina roşie\": o fabrică de ziarişti. O experienţă de 30 de kilograme în 19 ani.

Azi s-au împlinit 19 ani de când m-am angajat la "Evenimentul zilei". Prima zi de muncă a fost, de fapt, o noapte. Pe 13 februarie ’93, fusese un concurs pe câteva posturi de reporter pentru ediţia de prânz, ce urma să apară la sfârşitul lunii.

Aflasem de el după ce se terminase. Pe 25 februarie, Adrian Halpert, coleg de grupă cu mine la facultate şi angajat deja la EVZ, m-a prezentat lui Roşca-Stănescu. "Naşul" mi-a zis să vin seara, să mă introducă la Bogdan Ionescu, unul din cei doi adjuncţi de pe tura pe noapte.

A uitat şi m-am dus singur. "OK", mi-a zis ăla: "Ce ştii să faci?". "Orice!", am marşat. Mă îmbrăcasem la costum şi cravată. "Bine! Te duci pe «monden»!". Câteva zile s-a lucrat în "orb".

În seara de dinaintea lansării "Bulinei albastre", trei reporteri, plus un fotoreporter ne-am înghesuit într-o Dacie şi ne-am proptit în cel mai apropiat nightclub, Pod Băneasa. Acolo am dat de comicul Alexandru Lulescu şi am încropit o ştire pe care am semnat-o tustrei. Când am ajuns acasă, am adormit cu ziarul pe pernă. Debutasem!

AŞA A FOST!

O uzină de articole. Un haos productiv. Tiparniţa pe plumb

O hală mică, un coridor ticsit de mese şi câteva camere, la etajul doi din Casa Scân teii. Fumul de ţigară îl tăiai cu mâna. Telefoanele şi staţiile de emisie-recepţie zbârnâiau, şefii ţipau şi maşinile de scris îţi tocau nervii. În hală ne înghesuiam 40-50 de inşi. Pe hol la fel. Se predau şi manuscrise, la "dactilo".

Textele erau de maxim 18 rânduri, la "un rând jumate", cu titlu, supratitlu şi subtitlu. Anchetele de anduranţă erau pentru temuta "pagină trei". Când Cristoiu ieşea din birou, cu ţigara în gură, toţi amuţeau.

La un text intrat, trei la coş!

Erau trei şedinţe pe zi. După ce se primea "