Cel mai greu este atunci când o persoană dragă este pe patul de suferinţă, gata să părăsească această lume. Despărţirea de o soţie, o mamă sau o soră este cel mai greu lucru, însă din nefericire moartea ne va atinge pe fiecare din noi într-un moment.
Lorna, o femeie de 49 de ani din Marea Britanie a fost declarată moartă de 45 de minute de medicii care o îngrijeau, însă membrii familiei, care erau adunaţi în jurul ei pur şi simplu nu acceptau moartea femeii.
Când a fost deconectată de la aparate, soţul ei s-a apropiat de ea şi i-a şoptit la ureche: "Te iubesc! Întoarce-te printre noi!". La câteva momente după aceea, pielea femeii a început să se coloreze, însă asistentele le-au spus membrilor familiei că acesta este un lucru normal în cazul persoanelor care sunt decedate, fiind un efect secundar al medicamentelor.
La niciun minut după aceea, Lorna a prins-o de mână pe fiica ei care se afla lângă pat şi apoi a deschis ochii. Femeia a fost imediat consultată de medici, care s-au declarat uluiţi de cele văzute, declarând că au fost martorii unui adevărat miracol.
"Când medicina şi ştiinţa se dau bătute, atunci intervine Dumnezeu", a declarat unul din medicii care a participat la acest caz.
Cel mai greu este atunci când o persoană dragă este pe patul de suferinţă, gata să părăsească această lume. Despărţirea de o soţie, o mamă sau o soră este cel mai greu lucru, însă din nefericire moartea ne va atinge pe fiecare din noi într-un moment.
Lorna, o femeie de 49 de ani din Marea Britanie a fost declarată moartă de 45 de minute de medicii care o îngrijeau, însă membrii familiei, care erau adunaţi în jurul ei pur şi simplu nu acceptau moartea femeii.
Când a fost deconectată de la aparate, soţul ei s-a apropiat de ea şi i-a şoptit la ureche: "Te iubesc! Întoarce-te printre noi!". La câteva