Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Şova: Parlamentarii USL nu vor veni la discursul preşedintelui Băsescu, din 7 martie

Publicat in Antena 3, luni 27 februarie 2012 ·

Parlamentarii USL nu vor participa pe 7 martie la discursul pe care preşedintele Traian Băsescu îl va susţine în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, a anunţat, luni, noul purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, informează Agerpres.

Şova a precizat că această decizie face parte din protestul parlamentar aflat în derulare de parlamentarii opoziţiei.

În ceea ce priveşte posibilitatea depunerii unor moţiuni simple sau participarea la o moţiune pe sănătate a liberalilor, Dan Şova a precizat că nu a fost luată nicio decizie în acest sens, discuţii pe marginea unor astfel de subiecte urmând a fi purtate în cadrul şedinţei USL de luni după-amiază.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a reamintit cele patru obiective parlamentare care stau la baza declanşării protestului parlamentar.

"Legile trebuie dezbătute în Parlament, nu prin asumări de răspundere. Parlamentul trebuie să aibă dreptul constituţional de a depune moţiuni de cenzură şi de a schimba un guvern atunci când e cazul, nu să aibă parlamentari ai puterii care stau în bănci. Parlamentul trebuie să asigure corectitudinea votului, nu fraudarea acestuia de către Roberta Anastase. Parlamentul trebuie să reprezinte viaţa oamenilor, nu grupuri de traseişti politici care pentru avantajele lor personale vin în Parlament şi trec dintr-o parte în alta pentru a-şi păstra aceste avantaje", susţine Victor Ponta, copreşedinte USL.

Şedinţa Parlamentului în care preşedintele Traian Băsescu urmează să adreseze un mesaj pe teme de politică internă a fost stabilită pentru data de 7 martie, la ora 11.00. Decizia finală în acest sens a fost luată luni, de Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Parlamentarii USL nu vor participa pe 7 martie la discursul pe care preşedintele Traian Băsescu îl va susţine în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 3 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 36 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 27 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Adi Ilie, după ce a aflat grupa României la preliminariile CM 2026: „Putem să ne luăm biletele de avion încă de acum”

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Adrian Ilie, fostul mare internațional român, s-a arătat încrezător cu privire la - Mircea Lucescu, selecționerul României

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină, implicate în accident rutier în judeţul Giurgiu / Plan Roşu de Intervenţie / Două fetiţe, transportate la un spital din Capitală

News.ro acum 24 minute
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi copii au avut n

OMS avertizează că urgenţa climatică este, „în esenţă, o criză sanitară”

G4Media acum o ora
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), că urgenţa climatică reprezintă, „în mod fundamental, o criză sanitară”, care nu mai este „o situaţie ipotetică din viitor, (ci) este aici şi

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°