Încovoiat de povara cheltuielilor cu protecţia socială, înecat de birocraţie, şi cu o piaţă a muncii inflexibilă, modelul de dezvoltare economică şi socială pe care Uniunea Europeană îl impune statelor membre îşi arată limitele.

Se vede în primul rând în statisticile ultimilor 20-30 de ani, care arată că modelul social european a fost în mod sistematic devansat de cel anglo saxon, la aproape toate capitolele.

Mizând pe libertatea funcţionării pieţelor, modelul anglo saxon, care funcţionează în ţări precum Marea Britanie sau Irlanda, dar şi în Statele Unite, Canada sau Australia, a oferit mai multe locuri de muncă, a condus la o creştere mai rapidă a economiei şi a oferit populaţiei un nivel de trai peste cel înregistrat de locuitorii celor mai multe dintre statele UE. Mai mult decât atât, modelul anglo saxon a câştigat şi cursa competitivităţii pe plan internaţional.

Citeşte aici declaraţiile pentru Wallstreet Journal, făcute de Mario Draghi, Guvernatorul BCE, despre eşecul modelului social european

În ciuda indiciilor ce arată că drumul spre modelul social – pe care românii l au apucat odată cu aderarea la Uniune – este de fapt o fundătură, România lucrează însă la implementarea principiilor şi reglementărilor europene.

Şi mai grav este însă faptul că discuţiile despre raportul dintre costurile şi beneficiile aduse de implementarea unui model aproape epuizat lipsesc atât în spaţiul public, cât şi în cel politic.

Citeşte o analiză a modelului economic social predominant în Europa, pe Forbes.ro

Deși cifrele arată că, pe ansamblu, modelul social european a fost surclasat atât în ceea ce priveşte standardul de viaţă oferit cetăţenilor, cât și în cursa creşterii economice.

Însă chiar şi într o paralelă făcută între modelul anglo saxon (care la rândul său poate fi descompus în alte două tipologii) şi oricare dintre model