În România se fură de zeci de ani şi tot nu se termină resursele. Par inepuizabile... De la zăcământul de petrol, la pompa de benzină, de la contractele de asfaltare, la cele de deszăpezire, de la furatul la cântar în piaţa mare şi până la TIR-ul de marfă care intră fără forme legale în ţară. Sintagma „Săraca ţară bogată!“ ni se potriveşte de minune. Iar cei care fură o fac poate chiar cu ajutorul nostru, al omului de rând, pentru că greşim atunci când nu cerem bon fiscal, când încurajăm evaziunea, când votăm tot corupţii. Greşim că tăcem atunci când ni se încarcă factura la utilităţi sau când alimentăm la pompa de benzină, deşi vedem clar că s-a scumpit nejustificat produsul. Şi, uite aşa, şi cu ajutorul nostru, economia subterană este în floare în România şi tot creşte... Un reputat academician şi membru în Consiliul de Administraţie al BNR a recunoscut în mod public, la Craiova, că economia „neagră“ a ajuns la 40% din PIB nu mai târziu de anul trecut, or, cota aceasta este alarmantă pentru o economie emergentă ca a noastră. Paradoxal, eu spun că, în toţi aceşti ani de criză, economia subterană este cea care ne-a ţinut la suprafaţă, cea care ne-a salvat de un crash mai mare decât al Greciei. Resursele financiare „la negru“ ale companiilor româneşti s-au întors, într-o formă sau alta, în economia reală. Iată raţionamentul meu: banii din economia subterană trebuia să fie cheltuiţi în vreun fel pentru că ei nu puteau ieşi la iveală în conturile „la vedere“ ale evazioniştilor. Banii aceştia, spun, au luat calea comerţului, au circulat şi circulă în continuare în economia de suprafaţă. Afaceristul de acest gen şi-a cumpărat o maşină luxoasă din banii negri, o casă, o bijuterie scumpă pentru soţie şi/sau a dat şpagă funcţionarilor statului care l-au păsuit. Afaceristul acesta şi-a umplut coşul de cumpărături în mall sau hipermarket, pentru că banii lui trebuia să fie che