Chiar dacă este unul dintre cei mai contestaţi oameni din fotbal de către giuleşteni, Mihai Stoica este de partea unui jucător al Rapidului în problemele pe care acesta le are cu conducerea clubului.
Daniel Pancu, unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului în turul de campionat, a intrat în ultimele şase luni de contract şi deocamdată nu i-a fost propusă prelungirea acestuia.
Mihai Stoica spune că oficialii giuleştenilor au greşit, deoarece în amicalele din Turcia atacantul a părut ieşit din formă.
"Un jucător precum Pancone, un fotbalist care a evoluat ca el, n-ar fi trebuit să intre în ultimele 6 luni. Giuleştenii au greşit pentru că acum atacantul pare ieşit din formă. Ca să joci bine, ai nevoie de linişte, iar Pancu n-a dat randament în Antalya. Nu contează vârsta, eu l-am prins la Vaslui, în cele două săptămâni cât am stat acolo. Era accidentat, dar lucra în sală şi era mai transpirat decât ceilalţi, care se antrenau cu Lopez Caro", a spus Mihai Stoica la Digi Sport.
Chiar dacă este unul dintre cei mai contestaţi oameni din fotbal de către giuleşteni, Mihai Stoica este de partea unui jucător al Rapidului în problemele pe care acesta le are cu conducerea clubului.
Daniel Pancu, unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului în turul de campionat, a intrat în ultimele şase luni de contract şi deocamdată nu i-a fost propusă prelungirea acestuia.
Mihai Stoica spune că oficialii giuleştenilor au greşit, deoarece în amicalele din Turcia atacantul a părut ieşit din formă.
"Un jucător precum Pancone, un fotbalist care a evoluat ca el, n-ar fi trebuit să intre în ultimele 6 luni. Giuleştenii au greşit pentru că acum atacantul pare ieşit din formă. Ca să joci bine, ai nevoie de linişte, iar Pancu n-a dat randament în Antalya. Nu contează vârsta, eu l-am prins la Vaslui, în cele d