Elena Udrea încă ia decizii la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, deşi au trecut aproape trei săptămâni de când a părăsit scaunul de ministru, arată Jurnalul Naţional.
De la începutul anului, Ministerul a pus la bătaie peste 300 de milioane de euro prin Programul Naţional de Dezvoltarea a Infrastructurii.
Din analiza anunţurilor de participare privind organizarea de licitaţii reiese că în 343 de localităţi din 23 de judeţe din ţară vor începe lucrări de canalizare şi alimentare cu apă. Valoarea la care au fost estimate contractele, fără TVA, este de peste 302 milioane de euro.
Cele mai multe dintre localităţi, 222 mai exact, au primari de la PDL, urmând PSD-ul cu 58 şi PNL cu 37.
Pe toate documentele, inclusiv cele date publicitaţii pe 22 februarie, apare încă numele "ministrului" Elena Udrea.