Un nou scandal a izbucnit in Romania intr-o vreme periculoasa in care conflictele, purtate, mai ales, cu armele demagogiei si prin exploatarea prejudecatilor si ignorantei unui auditoriu exasperat si ratacit, au devenit normalitate. Este vorba despre campania declansata de Monica Macovei & Co. impotriva UDMR pe tema amendamentelor propuse de unii parlamentari ai acestei formatiuni la Codul penal. Modificarile privesc incriminarea unor fapte comise de functionarii publici in exercitiul atributiilor lor de serviciu sau, mai exact, extinderea prin analogie a acelor incriminari asupra demnitarilor.

La prima vedere si sub aspect pur tehnic s-ar spune ca ambele parti implicate in disputa au dreptate. Parlamentarii UDMR au dreptate sa sustina ca functionarii si demnitarii nu pot fi tratati in acelasi fel iar faptele lor nu pot fi incriminate fara sa se tina seama de diferenta de statut dintre ei. Doamna Macovei are, la randu-i, dreptate cand atrage atentia ca demnitarii nu se pot bucura de impunitate atunci cand comit acte prezentand pericol social. Parlamentarii UDMR au dreptate cand vor sa elimine pericolul ca un pachet de acte legale sa fie tratat drept infractiune sub cuvant ca ele ar fi fost unite printr-un rationament de oportunitate izvorat dintr-o intentie posibil frauduloasa dar a carei natura este de nedovedit in mod direct. Doamna Macovei are si ea dreptate cand afirma ca atunci cand in spatele unor fapte legale se ascund intentii maligne care fac ca forma licita sa fie indreptata spre atingerea unor scopuri ilicite, asemenea fapte trebuie sanctionate. Originea acestei „tragedii” (caci atunci cand toata lumea are dreptate avem de a face cu o tragedie) nu sta in dorinta parlamentarilor UDMR de a-i scapa de raspundere pe demnitarii care vor fi comis fapte reprobabile. Ea se gaseste in precaritatea intelectuala a legiferarii, in deficitul de cultura politi