Crin Antonescu şi Victor Ponta au avut un nou schimb de mesaje despre "radicalism şi moderaţie" în USL, la o dezbatere despre soluţiile Opoziţiei pentru absorbţia fondurilor europene.
Preşedintele PSD s-a prezentat la începutul dezbaterii ca fiind partea "mai puţin polemică a USL", făcând aluzie la discursul pe care l-a ţinut în Parlament la învestirea Guvernului Ungureanu. În cadrul dezbaterii despre situaţia fondurilor europene, Ponta a spus că l-ar păstra pe Leonard Orban în Guvernul USL, dar nu ar mai ţine Ministerul Fondurilor Europene în forma actuală.
"Acum este doar un paratrăznet şi ţap ispăşitor pentru corupţia şi incompetenţa din celelalte ministere. Nu avem nevoie de un ministru care este ţap ispăşitor, fără putere şi autoritate asupra celorlaţi miniştri", a declarat Ponta.
El a adăugat că trebuie menţinută ANRMAP, dar legea achiziţiilor publice trebuie modificată pentru a nu a mai avea "regi ai asfaltului".
Dacă Ponta s-a definit drept partea "mai puţin polemică", Crin Antonescu a ţinut să-i transmită partenerului său de alianţă care ar trebui să fie strategia USL.
"USL este la fel de mult sau puţin polemic. Nu este vorba de polemică, ci de faptul că noi nu putem să nu vrem să cădem într-o capcană bazată pe un sofism grosolan. A fi radical sau a fi moderat, a fi tolerant sau a fi intransigent nu înseamnă să te joci cu adevărul. De dragul moderaţiei, nimeni în USL nu va spune vreodată că în materie de fonduri europene situaţia e bunicică, aşa cum în domeniul sănătăţii nu vom putea spune că cei care suferă din cauza nesimţirii responsabililor actuali, suferă exagerat. Capacitatea de dialog şi toleranţă nu înseamnă să falsifici un adevăr, nu înseamnă să spui că hoţia este doar incompetenţă", a fost replica lui Crin Antonescu.
Crin Antonescu şi Victor Ponta au avut un nou schimb de mesaje despre "radicalism şi moderaţie" în