Cea mai importantă menţiune despre călăul care i-a zdrobit cu roata, în urmă cu peste două secole, pe conducătorii Răscoalei de la 1784-1785 apare chiar în scrisoarea pe care scris-o autorităţile vremii, imediat după episodul sângeros de la Alba Iulia.

Fiecare oraş, târg sau sat mai important îşi avea locul, călăul, precum şi instrumentele şi armele necesare execuţiilor periodice. Locurile de execuţie erau în pieţe publice, la intrarea în oraşe .

Potrivit istoricului Gheorhe Anghel unele toponime din judeţul Alba mai amintesc şi acum de existenţa în evul mediu a unor locuri de tortură şi execuţie. Spre exemplu, la Alba Iulia este „Dealul Furcilor”, la Şard o „Poiană a Furcii”, între Ighiu şi Bucerdea o „Măgură a Furcii”, la Sâncel, lângă Blaj, un alt „Deal al Furcilor”, iar la Şugag un loc numit “La Furci” .

Documentele vremii arată că meseria de călău era grea şi de cele mai multe ori se moştenea din tată în fiu. Călăul trebuia să aibă o bună condiţie fizică, o psihologie aparte, ca să poată finaliza lucrarea. Îşi executa meseria precum un actor. Trebuia să mimeze şi să prelungească agonia condamnatului , spre satisfacţia orăşenilor care asistau în număr mare la aceste proces.

Pedeapsa capitală se aplica foarte des pentru fapte minore. De exemplu, pentru orice furt care depăşea valoarea de 20 de florini, făptaşul era condamnat la moarte, deşi valoarea pagubei echivala cu o junincă sau 5-6 oi.

La Alba Iulia apare permanent în actele oficiale călăul. Astfel, în conscripţia din 1673 în Uliţa Ţiganilor din oraşul vechi, între cele 29 de proprietăţi, locuia şi călăul oraşului. Chiar după un secol şi jumătate, în 1804, între proprietăţile situate în esplanada Cetăţii, la numărul 43 se menţionează: „cocioaba călăului oraşului Alba Iulia”.

Călăul oraşului Alba Iulia era un ţigan cu nume de principe, Grancea Rakoczy. Cele mai preţio