Roş-albaştrii sînt de ieri la Constanţa, într-un ministagiu de pregătire şi au fost de acord cu oferta Farului, de a sta într-un stabiliment modest, de doar 3 stele, unde şefii echipei nici n-au avut curajul să lase echipa să mănînce.
După Poiana Braşov şi Antalya, Steaua face şi al treilea cantonament al iernii. De această dată la Constanţa, chiar lîngă plaja Mării Negre. Spre deosebire însă de hotelurile în care a locuit în precedentele două stagii, Alpin la munte şi Royal Holiday şi Mardan Palace în Turcia, de 5 şi 7 stele, acum Steaua a renunţat definitiv la confort şi a acceptat un stabiliment de doar 3 stele.
Cameră de 100 de lei
Ilie Stan şi elevii săi s-au cazat ieri la Flora, din Mamaia, unul dintre hotelurile de mîna a doua de pe litoralul românesc. O parte din hotel a ars în vara lui 2010, motiv pentru care a fost renovat, noua faţă fiind inaugurată în vara trecută, dar chiar şi aşa rămîne un stabiliment mediocru. Preţul unei camere e cel mai bun argument: puţin peste 100 de lei.
Nu există piscină interioară
Hotelul nu numai că e unul modest, dar nici nu are dotări care i-ar fi absolut necesare unei echipe de fotbal într-un cantonament. Nu există centru SPA la Flora şi nici măcar o piscină interioară, singura fiind cea din afara hotelului.
Vezi mai jos o Galerie FOTO
cu steliştii la
recepţia Hotelului Flora
Farul a propus, Steaua a acceptat
Cum s-a ajuns la această variantă? Patronul Farului, Giani Nedelcu, bun prieten cu Ilie Stan, le-a propus celor de la Steaua să joace un amical miercuri pe terenul lor central, să-şi desfăşoare acolo inclusiv antrenamentul de ieri şi tot el le-a oferit ca variantă de cazare hotelul Flora, acceptat fără rezerve. Jucătorii însă au rămas surprinşi şi dezamăgiţi ieri, după ce au ajuns la Constanţa şi au văzut unde vor locui.
Mănîncă în altă parte, la Melody @N