La invitaţia Editurii Humanitas şi a Ambasadei Israelului, scriitorul Amos Oz a fost prezent la Bucureşti în perioada 27-28 februarie.

În avanpremiera acestui eveniment, scriitorul ne-a oferit un scurt interviu.

În cărţile dumneavoastră se întâlnesc, în mod fertil, cultura europeană şi o vastă tradiţie iudaică, întâlnire pe care memoria o mediază, atât memoria personală, cât şi memoria „tribului“. Cum vedeţi această întâlnire în secolul XXI?

Ei bine, cred că există o serie de gene europene foarte puternice în cultura noastră iudaică, după cum există puternice gene evreieşti în diversele culturi europene. Astfel încât, există o moştenire comună a evreilor şi a europenilor. Iar aceasta nu este întotdeauna o moştenire uşoară, o moştenire idilică; există multe pagini negre în istoria sa. Cu toate acestea, reprezintă o moştenire a noastră, a tuturor.

Cărţile dumneavoastră scot în evidenţă ataşamentul fundamental faţă de cultură privită ca o expresie substanţială a europenităţii. În romanul dumneavoastră Poveste de dragoste şi întuneric, tradus recent la Editura Humanitas, evocaţi figurile de oameni ai cărţii din familia dumneavoastră: unchiul Joseph Klausner, bunicul Aleksandr, unchiul David, ultimul ucis de nazişti împreună cu întreaga familie. Cum pot fi conciliate cultura şi istoria secolului XX din care fac parte atât Holocaustul, cât şi Gulagul?

Cred că nu există cale de reconciliere. Istoria secolului XX ne-a învăţat că erudiţia şi cărţile nu reprezintă, în niciun caz, garanţii împotriva sălbăticiei şi a cruzimii de care este capabilă fiinţa umană.

Poate fi cultura o soluţie pentru teroarea istoriei?

Nu, mă tem că nu.

Scriitorul nu este doar un personaj central al cărţii Rime despre viaţă şi moarte, dar şi personajul generic, liantul operei dumneavoastră. Cum vedeţi relaţia scriitorului