Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poteraş vrea statui de 2,3 milioane de euro

Publicat in Adevarul, marți 28 februarie 2012 ·

Dezbaterea care a fost organizată azi de Primăria Sectorului 6 în legătură rectificarea bugetului din acest an al Consiliului Local a fost una aprinsă. Unul dintre subiectele care a stârnit cele mai multe discuţii a fost intenţia primarului sectorului 6, Cristian Poteraş, de a construi două statui în valoare de 2,3 milioane de euro, una dedicată lui Sergiu Celibidache, iar cealaltă, lui Tudor Vladimirescu.

Astfel, în bugetul din acest an al Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 a fost prevăzută suma de 3,5 milioane de lei pentru un grup statuar Sergiu Celibidache şi cea de 7,5 milioane de lei pentru un grup statuar Tudor Vladimirescu.

Sumele i s-au părut mari lui Călin, un tânăr din sectorul 6 care a participat la dezbatere şi care s-a recomandat ca pietrar. “Sumele sunt foarte mari. În ceea ce priveşte piatra, se poate lua din afară. Piatra este scumpă în România pentru că există grupuri de interese. Cu 50-70.000 de euro s-ar putea face o statuie de 3-5 metri”, a spus Călin.

Primarul Cristian Poteraş a precizat că valorile care sunt prevăzute în buget sunt unele estimative şi că sumele care vor fi achitate în final vor fi stabilite în urma unor concursuri de soluţii. “Nu avem de unde să ştim cu cine facem statuile. Sunt artişti care au un anumit preţ. Poate vine cineva şi le face gratis”, a spus Poteraş. De asemenea, primarul sectorului 6 a mai explicat că pentru stabilirea sumelor a stat de vorbă şi cu sculptorul care a realizat statuia lui Carol I din faţa Bibiliotecii Centrale Universitare. Totodată, Poteraş a mai arătat că sunt şi persoane care îşi doresc astfel de investiţii pentru ca sectorul să aibă un alt aspect. În ceea ce priveşte statuia lui Sergiu Celibidache, ce ar urma să fie amplasată în fostul parc Moghioroş care acum poartă numele renumitului dirijor, primarul sectorului 6 a explicat că se doreşte ca în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 11 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 10 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°