Zăpăceală a reprezentanţilor Puterii pe Legea Lustraţiei. Proiectul trebuia să treacă, astăzi, de plenul Camerei Deputaţilor, după o serie de modificări în comisia juridică. Numai că, în comisie, reprezentanţii Coaliţiei au introdus pe lista lustrabililor şi foştii şefi utecişti şi şefi ai serviciilor diplomatice. Dându-şi seama că astfel de prevederi ar putea să-i facă rău inclusiv lui Teodor Meleşcanu, abia audiat în comisii pentru şefia SIE, liderii PDL, au modificat legea, pe ultima sută de metri, la vot final. Nu au reuşit însă să o salveze şi pe Monica Macovei, care nu ar mai putea să fie ministru într-un viitor Guvern.
UPDATE 2. Noua lege a lustraţiei interzice persoanelor care au făcut parte din aparatul comunist represiv să ocupe funcţii prin numire. Ele pot ocupa doar acele funcţii publice dobândite în urma alegerilor. Potrivit deciziei judecătorilor Curţii Constituţionale persoanele alese sau care candidează la o funcţie aleasă nu se va afla sub incidenţa acestei legi pentru a nu îngrădi dreptul constituţional de a alege sau de a fi ales.
Cei vizaţi de lege nu pot ocupa funcţii precum:
premier,
ministru,
secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora,
directori şi directori adjuncţi ai serviciilor (SRI, SIE, SPP, STS), membru în conducerea ANI, membru CEDO, membru în institutele finanţate de stat pentru studierea istoriei, totalitarismului şi a crimelor comunismului, precum şi a Revoluţiei din 1989
secretar general sau secrertar general adjunct în cadrul ministerelor sau autorităţilor administrative autonome,
membru în Consiliul de Administraţie al radioului şi televiziunii publice,
secretar general , secretar general adjunct, şef de departament sau director general ori director în serviciile în Serviciile Parlementului.
membru CNSAS, membru în conducerea executivă sau în CA al BNR, me