Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce poate face SUA pentru a stopa creşterea preţului petrolului? Nimic

Publicat in Adevarul, marți 28 februarie 2012 ·

Preţul crescând al combustibilului nu îl avantajează deloc pe preşedintele SUA, Barack Obama, în campania prezidenţială. Iar Obama nici nu face mare lucru pentru a contrabalansa impactul negativ din această direcţie. Dimpotrivă!

Într-un discurs ţinut în timpul campaniei din Miami, Obama a declarat că nu poate să facă prea multe pentru a împiedica creşterea preţului combustibilului, o declaraţie care, după unii analişti ar putea duce preţul combustibililor auto peste pragul de 5 dolari galonul în SUA, în această vară.

Citeşte mai multe despre petrolul Somaliei ca sursă de acoperire a necesarului de consum

„Cantitatea de petrol pe care o extragem în SUA nu setează preţul petrolului. Piaţa petrolului este globală. Petrolul este cumpărat şi vândut pe piaţa globală. Şi la fel ca şi anul trecut cel mai mare impact asupra preţului îl are instabilitatea din Orientul Mijlociu, de această dată venită din partea Iranului. Când incertitudinea creşte, speculaţiile pe Wall Street cresc, iar asta determină creşterea preţului ", a declarat preşedintele Obama.

Există două modalităţi prin care preşedintele SUA poate împiedica creşterea preţului combustibilului: să folosească petrol din Rezerva Strategică de Petrol, sau să încerce să limiteze, prin măsuri administrative, capacitatea speculatorilor de petrol de a influenţa preţul pe pieţele futures.

Citeşte aici despre restricţiile impuse Iranului pentru exportul de petrol

Rezerva Strategică de Petrol a Americii se reduce substanţial

Însă, problema pentru administraţia Obama este faptul că deja au folosite ambele variante. În iunie anul trecut, echipa preşedintelui Obama a eliberat 30 de milioane de barili de petrol din rezervă, pe fondul războiului civil din Libia care ridicase preţul petrolului foarte mult. Atunci, preţul mediu pentru un galon de benzină era de 3,61 dolari.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 30 minute
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 43 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum 3 ore
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Vremea

București
acum

27°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°