„Dacă există corupţie în şcoli? În ce instituţie a statului, unde sunt cele mai mici câştiguri şi cele mai mari pretenţii din partea comunităţii, nu există corupţie? Dacă în perioada imediat următoare, după evenimentele din ’89, (regretabile pentru majoritatea românilor mai ales în ultimii ani) s-au dat tunurile de către actualii multimilionari în euro şi mari demnitari ai României, în ultimii 10 ani, corupţia este caracteristica esenţială a societăţii româneşti. Cea mai mare corupţie constă în faptul că aproape nimeni (mai sunt şi cretini profesionali care-şi dedică întreaga fiinţă profesiei) nu-şi mai face datoria decât daca “iese” ceva în plus. Dacă vorbim de învăţământ, situaţia este disperată. Este disperată când te gândeşti că pentru un părinte care-şi doreşte un moştenitor cu studii superioare trebuie să investească oficial cel puţin 17 ani, mai trebuie să-i asigure şi reuşita examenelor prin diverse forme de corupţie (pregătiri particulare formale, cumpărări de note şi examene, cumpărări de diplome, cumpărări de titluri ştiinţifice, etc). Când mă gândesc cât efort fizic şi psihic depune un educator, un învăţător, un profesor la catedră şi câtă bătaie de joc, umilinţă şi cât stres suportă cadrele didactice din partea guvernanţilor, a elevilor şi părinţilor, atât prin “asigurarea” demnităţii acestora cât şi a salariilor de mizerie, nu-i condamn de loc, din contră le dau dreptate. Pe mine nu corupţia dascălilor mă îngrijorează, pe mine mă îngrijorează ca generaţia de mâine care va rămâne în ţară, de la care aşteptăm un trai mai bun, va avea ca grupa de sânge “corupţia”. În asta constă marea corupţie din învăţământ nu din ciubucul pe care-l primesc dascălii pentru supravieţuire. Şi să nu uităm: nu toţi dascălii după cum nici toţi medicii poţi fi acuzaţi de corupţie. Ar trebui societatea civilă să facă presiuni asupra guvernaţilor pentru a ridica dascălii şi