Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect pentru studenții bucureșteni: Cum îți găsești un job după terminarea studiilor?

Publicat in rfi, marți 28 februarie 2012 ·

200 de studenți vor participa, începând cu octombrie 2012, la un program finanțat din fonduri europene, al cărui scop este antrenarea și orientarea vocațională a tinerilor participanți. ”Conform studiilor UE, 4 din 5 studenți români ajung șomeri după terminarea studiilor, iar 86% dintre ei afirmă că au învățat să își îndeplinească sarcinile de la serviciu la locul de muncă și nu la școală sau universitate”. Iată cum motivează organizatorii proiectului necesitatea unei astfel de inițiative menite să ajute absolvenții de studii superioare să își găsească mai ușor un loc de muncă.

”Primul pas în cariera ta” este numele programului la care vor participa cei 200 de studenți români. La cursurile gratuite care vor începe în toamna acestui an se pot înscrie masteranzi sau studenți aflați în ani de studii terminali în cadrul Universităților din București.

Organizatorii au dezvăluit, în cadrul conferinței de lansare a proiectului, că cei mai buni 40 de participanți vor merge într-o tabară de excelență de o săptămână unde vor avea ocazia să se întâlnească cu angajatori din domeniile în care vor să profeseze.

”Obiectivul acestui proiect constă în dezvoltarea abilităţilor de integrare pe piaţa muncii a studenţilor participanți prin programe inovatoare de coaching şi orientare vocaţională, de-a lungul a 22 de luni, ca metodă de creştere a competitivităţii pe piaţa muncii. Sesiunile de consiliere şi orientare vocaţională derulate cu studenţii vor fi completate de o platformă on-line cu instrumente moderne de coaching, adaptate la realităţile pieţei. Prin intermediul unor analize de nevoi atât în rândul studenţilor, cât şi în rândul angajatorilor, se va identifica nevoia pieţii pentru competenţele necesare absolvenţilor, astfel încât aceştia să fie în măsură să-şi găsească mai uşor un prim loc de muncă relevant”, se afirmă într-un comunicat al firmei care s

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 11 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°