- Social - nr. 962 / 28 Februarie, 2012 Supusenia, slugarnicia neconditionata au "dominat”, ca sa ne exprimam asa, toti cei 21-22 de ani – dar, mai ales, ultimii patru ani! – care au trecut de la prabusirea dictaturii comuniste. Cum au reactionat parlamentarii din arcul puterii, tintuiti in fotolii, cand, nu prea demult, s-au organizat dezbaterile asupra Codului Muncii sau cand s-a supus la vot Legea Pensiilor? Au respectat ca o "turma” ordinul de a nu participa la vot. Cat despre maniera "hoteasca” in care s-au numarat voturile la Legea Pensiilor, ce sa mai vorbim! Penibila este, de asemenea, insistenta cu care liderii PD-L numesc, frecvent, USL "uniunea socialista”. Ca si cum a apara drepturile sociale ale celor care te-au ales – cum se intampla in multe tari cu o democratie avansata, nu doar… mimata –, inseamna a fi "socialist”. Dar, tot din lasitate, liderii PDL "uita” un lucru: pana in 2006, cand Cotroceniul l-a revopsit peste noapte, a fost el insusi "socialist”, iar in 2009 a luat guvernarea in "uniunea socialista” cu PSD. Azi, nu mai prea stie ce e. Oricum, refuzand ideea de stat social, nu e nici barem "democrat-liberal”. Mai curand, promovand aproape exclusiv interesele investitorilor straini si ignorand pe cele ale salariatilor, e LIBERTARIAN, iar prin comportament politic e LIBERTIN, desi nimeni nu-l taxeaza asa. Din pacate, episodul de mai sus cu Codul Muncii nu a fost, nici pe departe, singurul. Bunaoara, la o reuniune de la Snagov, toata lumea se astepta ca, dupa o motiune de cenzura – desi cazuta la vot – sa aiba loc o remaniere guvernamentala. Macar de ochii lumii. Insa, la intrunirea respectiva, Traian Basescu a pus, in stilu-i caracteristic, batista pe tambal. Adica, i-a pacalit cu bomboana remanierii. Dupa ce Basescu le-a explicat pedelistilor ca nu e bine sa se faca o remaniere pentru ca ministrii au nevoie de timp sa "implementeze”, chipuril