O “mişcare populară” cu dl Baconschi în frunte călare pe un cal alb şi cu Biblia într-o mână pare să fie speranţa - ultima - pe care şi-o pune PDL-ul în rămânerea la Putere. Liderii săi – inclusiv preşedintele – realizează că inconsistenţa guvernării proprii (lor le place să-i zică „uzură”) este principalul motiv pentru care formaţiunea nu mai poate visa la scoruri electorale de genul celui din 2008.

Soluţia pe care au găsit-o gânditorii săi este aceea a unei largi coaliţii neparlamentare în care să intre toţi „oamenii de bine” care nu doresc o guvernare USL-istă. Un fel de coş electoral în care să se amestece fundaţii, ONG-uri, partide de buzunar şi feluriţi veleitari despre care electoratul ar putea fi făcut să creadă că este ceva de capul lor.

Ce s-ar putea să adune, la vot, o astfel de schemă?

Un indiciu ne-ar putea oferi un precedent celebru: cel al anului 2000, când ţărăniştii au fost abandonaţi de aliaţii lor din şi de pe lângă Convenţia Democratică şi s-au trezit singuri şi trişti în faţa perspectivei sumbre a urnelor. Atunci, alţi gânditori de serviciu au ajuns la concluzia sinucigaşă că unica soluţie de a înfrunta cu succes viitoarea confruntare ar fi să facă o nouă Convenţie, cu ce se mai găsea pe piaţă. Şi au adunat vreo duzină de partiduleţe şi grupuscule pentru care ţărăniştii au fost taxaţi cu un mortal prag electoral de 10 la sută (culmea: propus tot de ei, spre stupoarea social-democraţilor care nu puteau să viseze la un asemenea cadou!) pe care, evident, că nu l-au putut trece. Şi, din far călăuzitor al coaliţiei de guvernare s-au trezit în postura de partid neparlamentar.

Democraţii de azi sunt mai prudenţi. Ei nu vor să se amestece cu muritorii politicii. Vor doar să-i pună laolaltă în speranţa că vor aduna nişte procente pe care preşedintele să le poată folosi pentru a forţa din nou menţinerea lor la guvernare.

Pe lo