Apărută recent, cartea lui Daniel Mahoney, Aleksandr Soljeniţîn. Dincolo de ideologie, este mai mult decât o carte despre scriitorul rus, ea pare scrisă din interiorul gândirii sale. Mahoney nu descrie doar conţinutul operei, ci surprinde mişcarea acestei gândiri în cel puţin două direcţii. Primul strat al gândirii soljeniţiene este cel metafizic: cunoaşterea profunzimilor omului, a binelui şi a răului de care omul este capabil; al doilea, cel politic, caracterizat prin definirea unor puncte de reper în vremurile zbuciumate ale ultimelor decenii. Aceste dimensiuni ale operei maestrului se întrepătrund, ele nu pot fi separate.

Profesorul american subliniază şi operativitatea critică a acestei gândiri; critică la adresa politicii totalitar-comuniste, denunţată în cruzimea şi minciuna sa, dar şi la adresa cinismului practicilor postcomuniste. Nu în ultimul rând, el arată cum scriitorul formulează o critică la adresa superficialităţii intelectualilor occidentali, incapabili, în marea lor majoritate, să înţeleagă fenomenul totalitarismului. Motiv pentru care speranţa lor, atunci când ea există, se sprijină pe iluzii. Incapacitatea lor provine din decizia de a separa dimensiunea etic-metafizică a proiectului modernităţii europene de cea politică. În tovărăşia lui Tocqueville şi a Hannei Arendt, împotriva lui Hobbes şi a contractualiştilor moderni şi postmoderni, scriitorul rus afirmă necesitatea înrădăcinării gândirii politice eliberate de ideologie într-o gândire extra-politică pe care o putem numi „metafizică“. El se situează astfel în mare tradiţie platoniciană.

Orbiţi de unele excese ale gândirii politice platoniciene, corifeii raţionalismului european nu au perceput sau nu au vrut să perceapă semnificaţia gândirii pe care unii filosofi – de exemplu, Jan Patočka în Platon şi Europa – o identifică uneori cu spiritul Europei înseşi. Gândirea poli