Duse sunt idealurile revoluţionare din decembrie. Apuse romantismele cu implicarea, „vita activa“ şi „vita contemplativa“, cum ne zicea Hannah Arendt, bătând furioasă la maşina de scris a anilor 1958. Adio albul şi negrul, certitudinea că linia dintre rău şi bine se vede măcar din turnuri, fie ele şi de fildeş. Pe Apa Sâmbetei pluteşte până şi „iluzia calculului cinic“ despre care voia să ne povestească anul trecut Havel (n-a mai apucat din cauza bolii şi a morţii). Eşecul „reformelor“, alea trecute în decalogul iluziilor fără de care ni se părea că istoria va intra pe o linie moartă – de la clasa politică la spiritul civic, la bunul-simţ, anticorupţie etc. – ne jalonează drumul. E suficient să ieşi pe stradă zilele acestea, să deschizi televizorul, să priveşti întâmplător pe fereastră maroniul din jur, adică să nu te izolezi complet, ca să-ţi dai seama că balega străbună este pietrificată şi la locul ei. Rămâne însă certitudinea că orice limită poate fi depăşită, că nu există vreun prag al demagogiei peste care politicienii, vorbesc de cei care contează în spaţiul public, să nu sară cu graţie elefantină.

O simplă privire în jur face ca aceste credinţe să fie de nezdruncinat. Îndârjirea de a repeta greşelile, de a le metamorfoza prin răsturnarea valorilor şi de a le mitiza în final rămâne halucinantă. Exemplele momentului arată că societatea este incapabilă de reacţie, dacă nu cumva a început să-i placă şi să considere proiectul strâmb pe care i-l oferă politicul drept normalitate. Crin Antonescu şi-a făcut o glorie din titlul de primul chiulău al ţării şi rămâne imun la rapoartele IPP, care îl arată cu prezenţă zero. Sebastian Lăzăroiu „restartează România“ cu banii mastodontului comunist şi fabricantului de diplome de la „Spiru Haret“, Aurelian Bondrea. PDL caută prin toate cotloanele politicii, indiferent la şobolanii care roiesc pe acolo, aderenţi pen