Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcuri, stadioane, blocuri şi străzi, investiţii de bază la Rovinari

Publicat in Impact in Gorj, marți 28 februarie 2012 ·

Extinderea de spaţii verzi, crearea de locuri de joacă pentru copii şi reabilitarea termică a blocurilor, acestea sunt principalele obiective ale Primăriei Rovinari în prima parte a anului. Lista cu investiţii la Rovinari este, însă, mult mai mare în acest an, dar deocamdată acestea au primit girul consilierilor locali. Investiţii majore se vor realiza şi la capitolul alimentare cu apă a oraşului. Dacă în perioadele în care au fost înregistrate temperaturi extreme, la Târgu-Jiu au existat numeroase probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă a oraşului, la Rovinari, cetăţenii nu au avut de suferit din această cauză.

Autorităţile din Rovinari se vor axa, în acest an, pe accesarea de fonduri europene pentru a obţine banii necesari investiţiilor ce vor fi derulate în 2012. Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului Rovinari, a precizat că prioritară va fi finalizarea Ecoparcului, investiţie care se ridică la suma de 11 miliarde de lei vechi, autorităţile locale punând accent pe extinderea de spaţii verzi şi pe crearea de locuri de joacă pentru copii. „Ne vom axa pe banii europeni având în vedere bugetul mic pe 2012 în special pe proiectele de mediu După cum ştiţi, la Rovinari acestea există în continuare deşi producătorul de energie pe cărbune a făcut investiţii pentru stoparea poluării. 14 spaţii de joacă pentru copii vor fi amenajate în oraş, cu mobilierul aferent şi mai ales cu paviment de tartan pentru ca micuţii să nu se lovească în cazul în care cad la joacă. Investiţii sunt multe la Rovinari, dar deocamdată acestea au primit girul consilierilor locali. Lista de obiective ale primăriei cuprinde mult mai multe lucrări, printre care modernizări străzi, extindere iluminat public, dar şi investiţii la capitolul apă şi canalizare”, a mai precizat vicele de la Rovinari, Laurenţiu Chivu. Potrivit conducerii Primăriei Rovinari, obiectivele administraţiei locale

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sursă Israelul și Hamas au acceptat un acord de încetare a focului în Gaza și eliberarea ostaticilor

Ziua Constanta acum 18 minute
Israelul și Hamas au acceptat miercuri un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor, punând capăt celor 15 luni de război care a făcut zeci de mii de morți pe teritoriul palestinian, a declarat miercuri pentru AFP o sursă a

Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice, la Comitetul Militar al NATO, să se pregătească de război

News.ro acum 53 minute
Secretarul general al NATO Mark Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice să se pregătească de război şi să-şi înfrunte inamicii care încearcă să slăbească democraţia, relatează Euronews. ”Pentru a preveni războiul, trebuie să ne pregătim de (război): Este

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţie prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 20 minute
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 7 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump, relatează AFP. Mişcarea isl

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 20 minute
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Bolojan: Mâine se stabileşte calendarul electoral / Antonescu, un om care acoperă, cel puţin parţial, electoratele partidelor. Am încredere în el, sunt convins că este un preşedinte predictibil, care ţine România pe o direcţie bună

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că joi se stabileşte calendarul electoral oficial şi dispare astfel chestiunea de interpretare. Despre candidatul coaliţiei, Crin Antonescu, el a arătat că este ”un om care acoperă, cel puţin parţial, elect

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°