- Social - nr. 962 / 28 Februarie, 2012 Un alt anotimp si-a revarsat culorile, de asta data de un alb imaculat si stralucitor, peste fiinte si nefiinte, si in statiunea balneoclimaterica Sovata-Bai, care, in acea zi de marti, 21 februarie 2012, ne-a primit cu multa, multa zapada si soare de-a dreptul incalzitor. Vreme tonifianta si binefacatoare. Acolo, la Centrul de vacanta II Sovata, al Directiei Judetene de Sport si Tineret Mures, am ajuns impreuna cu Ilarie Gh. Opris, presedintele Asociatiei Artistilor Plastici Mures, al carui invitat, de fapt si de drept, am fost. O casa primitoare, administrata de doamna Cioloboc Piroska (Babi), care, si de aceasta data, s-a intrecut pe sine. In interiorul "casei” m-am reintalnit cu oameni "neastamparati” pe drumul creatiei colective, cu intangibilul simt al frumosului, parca intrat definitiv in strafund de suflet curat, oameni indrumati, coordonati de artistul plastic profesionist, prof. Vasile Muresan, muzeograf expert, marele prieten si mentor al membrilor AAP Mures. Si acum, in acest anotimp ce se pregateste incet pentru intrarea in primavara, am fost, pentru doua zile, partas la munca lor creatoare; practic m-am contopit sufleteste cu ei, am trait emotii alaturi de ei. Repetandu-ma, bucuria revederii cu grupul de plasticieni mureseni, clujeni, turdeni, a fost nemasurata, prietenoasa, insufletita de multa lor seriozitate si veselie. In cladirea Centrului de vacanta II Sovata, unde miercuri, 22 februarie, l-am intalnit si pe domnul Horatiu Cioloboc, directorul Directiei Judetene de Sport si Tineret Mures (prezent in fotografia de grup), precum si pe Iuliana Rusu, contabil-sef, au pictat peisaje, flori, portrete, natura statica etc., Vasile Muresan, directorul taberei, Czirjék Lajos, organizator si vicepresedinte al AAP Mures, Liviu Stef, Voichita Cecalacean (Cluj-Napoca), Marta Deleanu (Turda), Radu Florea, Ioan Rusu, Benko