Mesajul a fost trimis. Multumesc!

60.000 lei pentru organizarea Zilelor municipiului Târgu-Jiu

Publicat in Impact in Gorj, marți 28 februarie 2012 ·

Timp de o săptămână, în Luna Mai, târgujienii vor petrece româneşte, de ziua lor. Programul manifestărilor dedicate Zilelor municipiului Târgu-Jiu a fost pus la punct şi ieri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local a fost aprobat şi bugetul alocat acestei acţiuni în cuantum de 60.000 lei.

Ajunsă la a XII-a ediţie, manifestarea dedicată Zilelor municipiului Târgu-Jiu a devenit deja o tradiţie. Oameni din toate colţurile ţării vin să petreacă româneşte la Târgu-Jiu, pentru că ştiu că aici surprizele se ţin lanţ iar atmosfera este una relaxantă, presărată din plin cu voie bună. Astfel că, anul acesta sărbătoarea va debuta pe 20 mai, duminica, cu o procesiune religioasă dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu-Jiu, Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena, procesiune organizată la biserica ce poartă numele sfinţilor. Luni, 21 mai, va fi ziua închinată ocrotitorilor municipiului Târgu-Jiu, o zi în care se vor sărbători toţi cei care poartă numele de Constantin şi Elena. Marţi, 22 mai, va avea lor deschiderea Târgului Meşterilor Populari din Oltenia, ediţia a IV-a, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Tot în aceeaşi zi, de la ora 11: 00 în zona centrală va avea loc o expoziţie foto-documentară, iar de la ora 17:00 la Galeriile Municipale de Artă va avea loc vernisajul expoziţiei de grup UAPR Gorj. Nu va lipsi din programul de marţi nici spectacolul susţinut de Teatrul de Păpuşi „Pinocchio”. Miercuri, începând cu ora 13:00, va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Local Târgu-Jiu, iar de la 20:30, pe esplanada Palatului Administrativ, târgujienii vor putea fi părtaşi la un concert oferit de Orchestra de Cameră „Lyra Gorjului”. Ziua de 24 mai va fi dedicată muzicii, prin două spectacole. Nu vor lipsi din programul sărbătorii nici lansările de carte şi nici spectacolele populare, susţinute fie de Ansa

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 37 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 37 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 53 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 47 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 19 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 23 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°