Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un semnal surprinzător dat de Kuweit

Publicat in Ziua Veche, marți 28 februarie 2012 ·

“Întreabă care sunt virtuţile mele şi nu care este culoarea pielii” – susţine un proverb arab. De aceste cuvinte înţelepte mi-am adus aminte cu ocazia celei de-a 51-a aniversări a Zilei Naţionale a Kuweitului şi a marcării celei de-a 21-a sărbătoriri a Zilei Libertăţii a „Fortăreţei construită lângă apă = kūt”, pluralul cuvântului arab ākwāt, din care s-a născut denumirea statului Kuweit.

Cu acest prilej, noul ambasador al statului Kuweit, în România, Excelenţa Sa Fahad H. Sh. Al Metairi a oferit o recepţie, la care au fost prezenţi majoritatea diplomaţilor străini acreditaţi la Bucureşti.

Atât în alocuţiunea rostită la debutul evenimentului, cât şi în dialogul pe care l-am purtat ulterior, ambasadorul Al Metairi a dorit să reitereze importanţa pe care ţara sa o acordă relaţiei cu România, una focalizată, în mod preponderent, pe dezvoltarea armonioasă a schimburilor economice.

Diplomatul kuweitian a insistat, de o manieră echilibrată, dar fermă, asupra necesităţii de a se recunoaşte existenţa statului palestinian, cu capitala în Ierusalimul de Est.

A fost amintită poziţia oficială, a emirului Kuweitului, Sheikh Sabah IV Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, conform căreia ţara sa acordă o prioritate justificată colaborării cu celelalte state membre al Consiliului de Cooperare al Golfului – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Oman şi Qatar – pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii în sensibila zonă a Golfului Persic.

Ceea ce însă a surprins asistenţa a fost semnalarea, de către ambasadorul Al Metairi, a preocupării autorităţilor din Kuweit de a organiza, în această primăvară, un congres al reprezentanţilor tineretului din această ţară, forum preconizat a fi cadrul oficial în care să fie expuse dorinţele noii generaţii, despre modul în care vrea să trăiască, pe viitor, în Kuweit.

De altfel, în aceeaşi zi,

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum o ora
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 36 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum 21 minute
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum o ora
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare

NapocaNews acum 36 minute
Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizaț

O adolescentă de 16 ani a lovit cu mașina cinci autoturisme parcate, după o urmărire ca-n filme, în București

HotNews acum o ora
O adolescentă de 16 ani a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un echipaj de poliție a pornit în urmărirea fetei, care a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor. „La data de 23 septembrie 2024, în juru

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum o ora
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°