Adriana Voicu este profesoară de geografie la Gimnaziul de Stat “Mihai Viteazul” din Târgu-Mureş de 23 de ani. Vorbeşte cu o deosebită preocupare despre diferenţele dintre generaţii şi despre influenţele unui modernism, uneori, nejustificat. După 32 de activitate didactică, zâmbeşte amintind de lucrurile frumoase de care a avut parte în decursul acestor ani.

Reporter: Cum motivaţi alegerea făcută pe plan profesional?

Adriana Voicu: Este ceva din familie… Am avut în familia mamei profesori de geografie, biologie, şi parcă toate se leagă de natură. Cred că are legătură şi cu faptul că sunt de pe Valea Gurghiului. În orice caz, geografia este o disciplină care ar trebui să placă oricui. Are multe legături cu viaţa de zi cu zi, să ne gândim numai la impotanţa pe care o are turismul… Iar la Bucureşti, unde am făcut facultatea, l-am întâlnit pe soţul meu, care este tot profesor de geografie.

Rep.: Ce presupune predarea acestei materii?

A.V.: În primul rând, predarea presupune pedagogie şi cunoaşterea elevilor. Pe mine mă supără foarte tare când mi se spune prestator de servicii. Profesorul nu vinde, el îşi consumă ceva din suflet. Este nevoie de o bună pregătire profesională, pentru că altfel, nu impunem respect în faţa elevilor. Greutăţile sunt din ce în ce mai mari, pentru că generaţiile de acum nu seamănă cu cele docile de altă dată.

Rep.: Ce bucurii aţi avut din punct de vedere profesional?

A.V.: O bucurie este şi atunci când te simţi bine într-o colectivitate. De multe ori, nu mai ştii ce vârstă ai pentru că mereu eşti în preajma elevilor de aceeaşi generaţie şi uitându-te în oglindă, observi că nu mai eşti ce de acum 30 de ani. De asemenea, copiii care au obţinut rezultate bune la olimpiadă sunt un motiv de mândrie, sau faptul că te întâlneşti mereu cu cineva care te salută; alte meserii nu se bucură de aşa ceva. Eu sunt mai trad