Mijlocaşul Nicolae Grigore a declarat că jucătorii echipei Rapid şi-au propus să profite de faptul că în partea a doua a campionatului Ligii I vor disputa mai multe partide pe Stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu decât în deplasare.
"Este un avantaj faptul că jucăm mai multe meciuri pe Giuleşti până la finalul campionatului. Pentru că în tur am jucat doar opt acasă, dar nu toate pe Giuleşti, ci şi în Regie sau la Piteşti. Vrem să profităm de faptul că vom avea mai multe meciuri acasă decât în deplasare", a spus Grigore.
El a menţionat că Rapid are de luat o revanşă în meciul cu Universitatea Cluj din etapa a XIX-a, programat sâmbătă, după înfrângerea suferită în turul campionatului, cu scorul de 2-0. "Ştim că ne aşteaptă un meci dificil, Universitatea Cluj este o echipă foarte puternică. Avem de luat şi o revanşă după meciul din tur de la Cluj. Noi sperăm să debutăm cu dreptul aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată când Rapidul a început un tur sau retur pe Giuleşti", a explicat Grigore.
Mijlocaşul Dan Alexa se aşteaptă de asemenea la un meci greu în faţa formaţiei Universitatea Cluj. "Aşteptăm reluarea campionatului cu un meci împotriva unei echipe bune cum este cea a Universităţii Cluj. Au jucători buni, un antrenor tânăr şi ambiţios, aşa că va fi cu siguranţă un meci greu", a spus mijlocaşul rapidist.
Conducerea clubului ar trebui să îi propună lui Daniel Pancu prelungirea contractului scadent la finalul acestui sezon, este de părere Alexa. "Pancu se simte bine, e dornic să înceapă returul. Cred că ar trebui să i se prelungească şi lui contractul. A făcut foarte multe pentru Rapid, este foarte iubit aici. Iar din punctul meu de vedere Pancu trebuie să continue la Rapid", a precizat Dan Alexa.
Formaţia Rapid a efectuat antrenamentul de marţi dimineaţă la Centrul de Fotbal de la Buftea. Din lot au lipsit Mihai Roman şi Vladimir Bozovici, am