În cea de-a 46-a zi de la începutul protestelor antiprezidenţiale şi antiguvernamentale, oamenii s-au adunat din nou în Piaţa Universităţii, aşa cum o fac în fiecare seară, să-şi strige supărările şi nevoile. Mulţi simt că nu mai pot să respire şi nici să vorbească, gâtuiţi de laţul prostiei şi aroganţei guvernanţilor noştri.
Aşa că vin în Piaţă, singurul loc în care pot să se exprime în libertate. Au legat prietenii, şi-au împărtăşit unele aspecte personale ale vieţii cu semenii lor, conturându-se o reţea de suflete. Fiecare are o poveste şi fiecare ascultă povestea românului de lângă el, descoperind timpul şi omenia care le-au lipsit atât de mult. Sunt supăraţi şi dezamăgiţi de oamenii pe care i-au votat, de politicienii care au primit voturile lor, în speranţa că aceştia le vor proteja interesele. În schimb, încrederea şi speranţele le-au fost vândute pentru un pumn de arginţi sau vreun interes personal. Mulţi dintre ei aleg să vorbească, să-şi verse năduful, să ceară dreptate.
Însă se simte tristeţea în vocea lor. E o tristeţe grea, apăsătoare, pe care mult timp de-acum încolo n-o va stinge vreun politician. Însă e un proces lung, anevoios, asta spun toţi şi sunt dispuşi să ierte. Că trebuie să reconstruiască, sunt dispuşi s-o facă, indiferent că e vorba de termene lungi sau scurte. Vor schimbare, vor să ucidă nesimţirea care i-a cuprins pe mulţi. Îi dor hoţia, neglijenţa şi lipsa de respect a oamenilor care şi-au uitat trecutul. Dar sunt dispuşi să ierte şi să spere, că aşa e românul de când neamul, iertător cu ai lui şi plin de speranţă.
Urmează cea de-a 47-a zi de proteste, iar viermii şi ciumpalacii spun că Piaţa Universităţii a devenit a doua casă pentru mulţi dintre ei.
Foto: Mihai Andrei V. „Mă supără sistemul de învăţământ, a devenit foarte corupt”
Am venit să protestez în Piaţă, deoarece am 13 ani şi ştiu că mai târ
