Numirea senatorului PDL Toader Mocanu în funcţia de membru şi de vicepreşedinte al Comisie speciale pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SIE a fost validată, marţi, de Parlament, cu 233 de voturi "pentru" şi niciun vot "împotrivă", relatează Mediafax.
Senatorul PDL Toader Mocanu a fost propus de către grupul parlamentar democrat-liberal din Senat pentru a ocupa această funcţie pe locul rămas liber ca urmare a înlocuirii senatorului Vasile Nistor din Comisia de apărare a Senatului cu senatorul Sorin Fodoreanu.
Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Conform prevederilor regulamentare, pentru a fi aprobate numirile în funcţie, este necesar votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
După citirea în plen a procesului verbal privind validarea numirii sale în funcţie, senatorul Toader Mocanu a depus jurământul în noua sa calitate.