Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru dintre ţiganii din Strehaia, membri ai mafiei evazioniştilor, au plecat liniştiţi de sub nasul judecătorilor

Publicat in Adevarul, marți 28 februarie 2012 ·

Ei au profitat că le-a expirat ordonaţa de reţinere şi de faptul că judecătorul trebuia să delibereze şi au ieşit ca nişte oameni liberi şi cinstiţi pe poarta Tribunalului Mehedinţi

UPDATE ora 14.41

Nu este vina nimănui, era dreptul lor legal să nu asiste la pronunţarea judecătorului. Pe surse, am aflat că judecătorul, Daniela Nicolae, le-a cerut învinuiţilor să nu plece, dar aceştia nu au ţinut cont de recomandarea făcută. Poliţiştii au fost la un pas de bătaie cu avocaţii ca să împiedice plecarea celor patru rromi.

„ Era dreptul lor legal, ei nu au fugit, a expirat ordonanţa. Noi am vorbit cu rudele lui Ilie şi Florin Mihai, să le spună, să vină să se supună mandatului de reţinere. Vom face recurs la Curtea de Apel Craiova”, a declarat Marian Valon, avocatul celor patru învinuiţi.

Vina pentru breşa de timp, care le-a oferit posibilitatea celor patru să plece liniştiţi acasă, nu este asumată de nimeni. Dosarul mafiei evazioniştilor a ajuns pe la prânz la tribunal, iar la 14.30 s-a intrat în sala.

Cosmin Sima, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mehedinţi a declarat că judecătorul cazului a fost prevăzător şi a emis chiar şi un mandat de aducere pentru audieri, după ce a expirat ordonaţa de reţinere pentru 24 de ore, altfel cei patru învinuiţi puteau să plece acasă de la ora 16.00.

„ Nu este vina nimănui, judecătorul a fost prevăzător şi a emis mandat de aducerela audieri. Dacă erau reţinuţi după audieri însemna că îi priva de libertate”, a spus purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mehedinţi, Cosmin Sima.

Cazul a fost mutat la Curtea de Apel Craiova, unde se va judeca recursul iniţiat de procurorii DIICOT Mehedinţi. „ Am făcut recurs, personal îmi susţin cauza la Craiova, o să vedeţi ce înseamnă să fii un om cinstit la Craiova”, a declarat Constantin Şopalcă, procuror DIICOT Mehedinţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 54 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 5 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°