* ei au participat la prima ediţie a Festivalului de dans "De Dragobete", organizat de clubul de dans "Swift Dance", în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Brăila şi cu CJ Brăila
Sâmbătă a avut loc la Casa Tineretului prima ediţie a Festivalului de dans "De Dragobete". Acesta a fost organizat de clubul de dans "Swift Dance", în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Brăila, Consiliul Judeţean Brăila şi cu ajutorul Clubului Sportiv "RaAy". Aşa cum ne-a declarat preşedintele clubului de dans "Swift Dance", prof. coregraf Paula Stoia, la eveniment au participat un număr de 17 formaţii şi 14 solo-uri din Brăila, Făurei şi Galaţi. Competiţia s-a desfăşurat pe categoriile de vârstă 4-6 ani, 7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani şi peste 16 ani, pe scenă urcând în total 230 de copii şi tineri. "Concursul a fost împărţit pe 10 secţiuni de dans, după cum urmează - dans clasic, dansuri standard, dansuri de caracter, disco, zumbatomic, dansuri moderne, dansuri din folclorul românesc, dansuri latino- americane, o secţiune dedicată majoretelor şi hip-hop. Competiţia a fost jurizată de 5 arbitri, Cornelia Panţuru - profesor la Liceul de Arta «Hariclea Darclee», Corina Andronache - Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Liliana Stan - instructor de dans, Carmen Musceleanu - profesor-coregraf şi Păuniţa Iuga - DJTS. Directorul de concurs al acestei competiţii a fost Cristina Chiriţă. "Spectacolul a fost plin de lumină şi culoare, participanţii au fost minunaţi, cu un nivel de pregătire ridicat, chiar şi cei mai mici dintre concurenţi dovedind că au muncit mult pentru a se pregăti pentru această competiţie. Cu toţii au luat medalii şi o diplomă de participare", ne-a mai precizat Paula Stoia. * ei au participat la prima ediţie a Festivalului de dans "De Dragobete", organizat de clubul de dans "Swift Dance", în parteneriat cu Direcţia Ju