Mircea Lucescu (66 de ani), antrenorul lui Şahtior Doneţk, pare că va scăpa de urmărirea penală în urma accidentului de la începutul lunii trecute, când maşina pe care o conducea a fost lovită de un tramvai pe bulevardul Vasile Milea din Bucureşti. Mircea Lucescu (66 de ani), antrenorul lui Şahtior Doneţk, pare că va scăpa de urmărirea penală în urma accidentului de la începutul lunii trecute, când maşina pe care o conducea a fost lovită de un tramvai pe bulevardul Vasile Milea din Bucureşti.
Oamenii legii care i-au audiat pe vatman şi pe tehnician au ajuns la concluzia că nimeni nu poate fi tras la răspundere! Asta deşi poliţiştii de la Rutieră au stabilit clar că antrenorul este cel care a încălcat regulile de circulaţie. Singura victimă a nefericitului accident a fost însuşi Mircea Lucescu, dar cum el nu putea depune plângere tocmai împotriva sa, poliţiştii au trimis dosarul mai departe procurorilor, cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale.
Pe 6 ianuarie anul acesta, “Il Luce” a fost implicat într-un grav accident de circulaţie, pe bulevardul Vasile Milea din Capitală. Antrenorul se afla la volanul unui autoturism de teren şi a vrut să întoarcă pe linia de tramvai fără să se asigure. Maşina sa a fost lovită în plin de un tramvai, în dreptul uşii din spate stânga. Tehnicianul lui Şahtior a fost scos din bolid de pompieri şi transportat la spital, unde a fost operat deoarece avea mai multe coaste rupte şi un plămân perforat.
Pe 23 ianuarie, Mircea Lucescu a fost externat, în prezent fiind alături de echipa sa. Aproape de fiecare dată când a fost chestionat pe marginea acestui subiect, Lucescu a dat vina pe vatman.
↑ Pompierii de la Descarcerare l-au scos pe braţe pe Mircea Lucescu (medalion) din automobilul avariat. Accidentul de la începutul anului i-a provocat antrenorului fracturi la mai multe coaste şi perforarea unui plămân