Duminică a fost Lăsata Secului de dulcele Crăciunului, zi de post negru pentru fetele care vor să se mărite, zi de veselie pentru copiii din sudul ţării, unde încă se mai practică un joc numit "Baterea alviţei", şi zi de împăcare pentru oamenii Bărăganului, care îşi vizitează neamurile spre a le cere iertare dacă au greşit peste an, aşa cum cere obiceiul "Iertăciunilor". Tot în sud, în ultima duminică dinaintea postului are loc "Urlalia", adică aprinderea focului ritualic în scop purificator şi vegherea lui, într-un scenariu asemănător "strigării peste sat". În Transilvania şi Banat obiceiul poartă numele de "Alimori", în Ţara Moţilor de "Hodăiţe" şi este consacrat focului viu, substitut al Soarelui pe pământ. Rugurile aprinse pe dealuri şi roţile de foc împinse la vale sunt însoţite de strigături satirice, de petreceri excesive cu muzică, joc, mâncare şi băutură din belşug, pentru a nu le duce dorul în timpul postului. Este un priveghi ritual închinat anotimpului a cărui moarte este iminentă, o incinerare simbolică a iernii prin arderea crengilor şi frunzelor uscate, explozie de lumină şi veselie. Prin dans, solul este bătut în scop fertilizator, spre a elibera căldura, noul anotimp, plantele şi insectele ce vor cuprinde cerul şi pământul. Prin "strigările peste sat", faptele rele – odată rostite – sunt iertate, iar cei care le-au făcut pot intra în post cu sufletul curat. În jurul focurilor înălţate spre cer, proiecţii simbolice ale Soarelui, strigând din răsputeri "Ali-morii, Ali-morii", oamenii trăiesc cu intensitate timpul festiv, purificând spaţiul de spiritele rele, demoniace. Ei ştiu foarte bine ce fac, pentru că "Alimori" vine din latinescul "Ad Lemures" ("către morţii strigoi") sau de la "Lemuria" (sărbătoarea strigoilor la romani), iar protecţia într-un timp incert, de trecere la un alt anotimp, este obligatorie.

Spolocania a fost numele zile