Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest în Parlament. Un fost deţinut politic s-a rugat în genunchi ca foştii comunişti să fie scoşi din viaţa publică

Publicat in Antena 3, marți 28 februarie 2012 ·

Un fost deţinut politic a provocat un scandal la comisia juridică, unde s-au discutat modificările la legea lustraţiei. Omul a protestat vehement faţă de faptul că foştii procurori militari nu au fost pedepsiţi.

Constantin Soare spune că a fost deţinut politic şi că a avut mult de suferit de pe urma Securităţii. Omul s-a rugat în genunchi în faţa comisiei să-i scoată din viaţa publică pe foştii comunişti.

Omul spune că poporul român are dreptul să ştie ce s-a întâmplat în timpul Revoluţiei, dar şi pe vremea comuniştilor. "Toţi procurorii m-au omorât în 1981. Toţi procurorii m-au tocat la Securitate. Ca pe-un câine m-au tocat. Şi dumneavoastră nu sunteţi în stare după 22 de ani să aduceţi lumină în ţara asta", a spus acesta.

Legea Lustraţiei a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Conform legii, un procuror comunist care a făcut poliţie politică nu mai poate face parte din actuala viaţă politică.

Citeşte şi : Mircea Duşa, deputat PSD: Legea lustraţiei a fost modificată "pe picior" de PDL, pentru anumite persoane

Un fost deţinut politic a provocat un scandal la comisia juridică, unde s-au discutat modificările la legea lustraţiei. Omul a protestat vehement faţă de faptul că foştii procurori militari nu au fost pedepsiţi.

Constantin Soare spune că a fost deţinut politic şi că a avut mult de suferit de pe urma Securităţii. Omul s-a rugat în genunchi în faţa comisiei să-i scoată din viaţa publică pe foştii comunişti.

Omul spune că poporul român are dreptul să ştie ce s-a întâmplat în timpul Revoluţiei, dar şi pe vremea comuniştilor. "Toţi procurorii m-au omorât în 1981. Toţi procurorii m-au tocat la Securitate. Ca pe-un câine m-au tocat. Şi dumneavoastră nu sunteţi în stare după 22 de ani să aduceţi lumină în ţara asta", a spus acesta.

Legea Lustraţiei a fost adoptată de Camera

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 43 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 26 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 46 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°