Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum era PDL să-şi lustreze oamenii

Publicat in Adevarul, marți 28 februarie 2012 ·

Deputaţii PDL din comisia juridică l-au inclus pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu pe lista lustrabililor. Greşeala a fost reparată în plen.

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, legea lustraţiei în absenţa Opoziţiei. Persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist nu vor putea fi numite în funcţii pentru cinci ani consecutiv, dar dreptul la candidatură nu le poate fi interzis, potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale.

Cu toate că au fost singuri la şedinţa comisiei juridice, reprezentanţii PDL au votat mai multe amendamente care afectau chiar oameni din tabăra Puterii. Ei au decis să fie lustrabili foştii membri şi supleanţi ai Comitetului Central al UTC, iar „victima" ar fi fost actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, care a deţinut o astfel de funcţie înainte de 1989.

De asemenea, parlamentarii Puterii au decis că vor intra sub incidenţa legii şi foştii şefi ai misiunilor diplomatice. Întrebat ce părere are despre modificarea legii lustraţiei, Teodor Meleşcanu a spus că nu a urmărit şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, ci doar plenul comun. „Textul, însă, aşa cum a plecat de la Senat nu ridica niciun fel de problemă din punctul meu de vedere" a spus Meleşcanu, adăugând că vor fi foarte mulţi cei care vor fi afectaţi de această lege.

Deputaţii jurişti au votat şi un amendament al UDMR potrivit căruia nu pot fi numiţi în funcţii foştii procurori comunişti, ţinta fiind Monica Macovei.

Parlamentarii Puterii au reuşit să schimbe proiectul legii în plenul Camerei Deputaţilor. Astfel, articolul prin care erau lustraţi foştii lideri ai UTC a fost eliminat la propunerea liderului grupului PDL Mircea Toader. Despre articolul care îi viza pe foştii şefi de misiuni diplomatice, preşedintele comisiei juridice, Daniel Buda (PDL) a afirmat că s-ar fi strecurat în raport „dintr-o eroare ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°