Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Firma virtuală”, proiect de consiliere a studenţilor în carieră, la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia

Publicat in Alba24, marți 28 februarie 2012 ·

Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia a lansat, marţi, într-o conferinţă de prezentare, proiectul “Firma virtuală – Sistem interactiv de învăţare pentru creşterea gradului de ocupare şi adaptare a studenţilor pe piaţa muncii”. Proiectul se desfăşoară pe perioada a doi ani, 3 ianuarie 2012-3 ianuarie 2014 şi are ca obiectiv principal facilitarea inserţiei absolvenţilor de studii universitare de nivel licenţă şi masterat pe piaţa muncii. În acest scop, se vor crea o serie de firme de exerciţiu, printr-un program software, unde studenţii vor putea practica toate activităţile cu care se ocupă o firmă reală şi înţelege mecanismele de funcţionare şi de conducere a acesteia.

“Firma virtuală – Sistem interactiv de învăţare pentru creşterea gradului de ocupare şi adaptare a studenţilor pe piaţa muncii” este un proiect cofinanţat din Fondul Social European (FSE) şi programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), o iniţiativă a Universităţii “1 Decembrie 1918″, în parteneriat cu INFOR – Consorzio Interaziendale per la Formazione, Torino, Italia.

Rectorul Universităţii “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, Moise Achim, a apreciat dimensiunea practică a Firmei virtuale iniţiate în cadrul acestui proiect şi efectele acesteia în dezvoltarea unei atitudini responsabile a studenţilor. “Este un proiect pentru studenţi, care are ca scop pregătirea pentru piaţa muncii. Subliniez latura sa practică, studenţii vor lucra virtual pe cazuri reale”, a spus acesta.

Managerul proiectului, prorector Lucia Căbulea şi preşedintele INFOR, Carlo Colomba au prezentat proiectul Firmei virtuale. Acesta se adresează studenţilor şi are ca obiectiv principal facilitarea inserţiei acestora pe piaţa muncii printr-un program prin care ei vor putea acumula experienţă în derularea activităţilor specifice la locul de muncă, dezvoltarea spiritului de echipă, a ad

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 23 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 32 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°