Viitorul angajat al serviciului secret va trebui să fie absolvent de învăţământ liceal, cu diplomă de bacalaureat, sau în an terminal şi să aibă vârsta maximă de 24 de ani, care să fie împlinită pe tot parcursul acestui an
Peste doar două zile, Serviciul de Protecţie şi Pază va demara procesul de selecţionare candidaţi, băieţi, pentru admiterea la Academia Tehnică Militară. Astfel, conform datelor oficiale, există un loc disponibil pentru specializarea „Calculatoare şi Sisteme Informatice pentru Apărare şi Securitate Naţională", precum şi unul la specializarea „Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare".
Prin intermediul unei informări s-a înştiinţat faptul că, la recrutare, candidatul care optează pentru locul la Academia Tehnică Militară repartizat Serviciului de Protecţie şi Pază trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, mai multe criterii. Astfel, candidaţii trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul stabil în România, părinţii sau întreţinătorii legali ai candidatului să aibă domiciliul în România, să fie „apt medical" şi să aibă o dezvoltare fizică armonioasă, să nu fi fost condamnat penal şi să nu fie în curs de urmărire penală. Mai mult decât atât, candidaţilor li se cer comportament moral în societate, să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă fac parte să declare ca, după admiterea în Academia Tehnică Militară, vor renunţa la această calitate, să nu facă parte din organizaţii aflate în afara legii şi să nu aparţină unor culte sau secte religioase care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum şi cele care încalcă bunele moravuri. Lista cerinţelor continuă cu: „să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori asociaţii comerciale, iar dacă este într-una din aceste situaţii, să se angajeze ca, după admiterea în Acad